Evocarea unor episoade petrecute în compania lui Constantin Noica reprezintă momentul reconfortant al unei lecturi. Încetul cu încetul ţi se dezvăluie un spirit înalt, care îţi acordă o sinceră şi suficientă atenţie, aşa încât să excluzi disconfortul staturii tale de învăţăcel.
În jurul lui Constantin Noica au gravitat foarte mulţi tineri, pentru care întâlnirea cu filozoful a avut un rol determinant. Cine a putut să facă faţă exigenţelor sale a rezistat sub presiunea înnobilării spirituale. Alţii şi-au  găsit drumul în alte direcţii decât filozofia.
În volumul evocator „Jarul din zăpada sclipitoare” (1) descoperim fascinaţia întâlnirilor cu Constantin Noica, cota înalt-spirituală a culturii româneşti, turnul de fildeş al filozofului fiind accesibil tuturor. Selecţia o făcea bagajul de cunoştinţe, aplecarea sinceră spre cultură, şi nu în ultimă instanţă, exigenţa manifestată cu eleganţă a filozofului, şlefuitorul unor generaţii sălbăticite de lipsa elitelor culturale veritabile.
Din „cuvântul înainte” semnat de Marius Iosif, aflăm despre „bucuria lui, bunătatea, generozitatea cu care se deschidea în faţa tinerilor. Toate vorbesc de o iluminare trăită în însuşi actul creaţiei, ce se identifică cu regăsirea şi refacerea patriei pierdute”.
Întregul volum are o structură simplă, bazată pe relatări despre întâlnirile cu filozoful şi  pe corespondenţă. Fiecare capitol dezvăluie taina unor scurte epistole adresate de Constantin Noica lui Marius Iosif, Gabriel Petric, Dorin Ştefănescu, Mihai Carataş, Virgil Diaconu, dar şi evocarea unor întâlniri dintre Noica şi majoritatea celor de mai sus. „Te avertizez însă că cer mult de la un tânăr de astăzi” (C.N. către Marius Iosif, 12. 01.1981), „ Aş veni şi eu cândva la Sighişoara dacă în afara întâlnirii cu dumneata, ai putea să-mi prezinţi unul sau doi tineri cu vocaţie culturală deosebită, până la 25 ani”. (C.N. câtre M.I., 9.02.1981). Iată şi câteva spicuiri din „revederi”: „fără germană nu faci nimic. Nu poţi înţelege limba română… cum ai putea face filozofia culturii româneşti fără să-i fi citit în original pe scriitorii şi gânditorii germani?”  
Un lucru interesant îl aflăm din relatarea din 6 noiembrie 1981 cu ocazia lansării, la Sibiu, a cărţii lui Constantin Noica, „Devenirea întru fiinţă”. Aici, nu elogiul adus editorului sau gazdelor este important, ci faptul că atunci a fost propusă pentru prima dată, „Mutarea capitalei culturale la Sibiu”, deziderat împlinit după intrarea României în Uniunea Europeană. Tot în acel an, 1981, toamna, cu ocazia lansării „Ontologiei…”, Noica rostea ideea sa mai veche, aceea că ar putea exista douăzeci şi doi de tineri geniali în ţara noastră (unul la un milion) care ar trebui ajutaţi să poată crea”.
Fiecare întâlnire decurge parcă după un ritual, investigând cum îşi umple un tânăr „orele zilei”, cum le organizează, apostrofându-l când consideră că îşi dedică prea mult timp pentru preocupări „minore”: – „două ore pe zi le dedici muzicii? Ce-ţi oferă muzica?” – „muzica nu e spirit!”. Învăţăcelul iese dintr-o încurcătura şi dă în alta. Îl pune pe gânduri pe Noica amintindu-i de Bach şi înţelege că începe să se retragă în tainele sale: „la vârsta mea (78 de ani) am optat a încheia fără muzică, rămânând doar la „muzica nesigură a cuvintelor”. Convorbirile reverberează în scrisul lui Gabriel Petric chiar la ore târzii, când Noica îi spune „noapte bună”. Asta înţelegem din eseul „despre carte şi cărturar”, furat parcă din visul filozofului. Noapte bună, Maestre!
 
* Gabriel PETRIC
JARUL DIN ZĂPADA SCLIPITOARE
Revederi cu NOICA
Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2009