Impresionantul op al d-nei Lucia Olaru Nenati (Arcade septentrionale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2007, 634 p.), acribios documentat şi, în consecinţă, un preţios, de neocolit instrument de lucru, cercetează, la „fruntariile nordice ale românimii”, reviste, personalităţi şi grupări literar-culturale care, imediat după Marea Unire (1918), şi-au propus să consolideze, prin cultură, acel moment astral al Istoriei noastre. Altfel spus, năzuita „iluminare”, pe linie sămănătoristă, prin producţii şi eforturi localnice obliga la reactivarea elementelor de substrat din Ţara de Sus; iar autoarea, coborând în arhive, cercetând fondul documentar al marilor biblioteci, încumetându-se la această salahorie, aducând la lumină informaţii noi urma a purcede la o deloc lesnicioasă „decopertare”. Neastâmpărul şi polivalenţa d-nei Lucia Olaru Nenati sunt prea bine cunoscute. Cândva ocupându-se de casa memorială de la Ipoteşti ca muzeograf coordonator, apoi fiind la directoratul teatrului din Botoşani şi conducător de ziar, evident că s-a implicat în viaţa culturală a urbei; să nu uităm de repetatele turnee în străinătate, slujind – ca „ambasadoare” culturală – cauza comunităţilor româneşti şi, în primul rând, să evidenţiem palmaresul ei scriitoricesc (poetă, prozatoare şi acum, cu ale sale Arcade, impunându-se ca un credibil istoric cultural, explorând placenta Nordului). Bineînţeles, despre Botoşanii „cari se duc” s-au scris numeroase monografii, începând cu cea a lui Artur Gorovei (1926). Dar volumul d-nei Nenati, „încărcat de substanţă” (cum nota regretatul academician Constantin Ciopraga) cercetează minuţios dimensiunea culturală a zonei, de regulă ignorată sau mininalizată. Şi în acel context de entuziasm naţional cheamă „la bară” Oamenii Nordului, acei luminători „elevaţi şi idealişti” (lucr. cit., p. 552), risipind în jur o „energie luminată”, după memorabila sintagmă a lui C-tin Iordăchescu. Cei care, azi creatori uitaţi, şi-au asumat destinul de a rămâne acolo (ca animatori locali), ignorând magnetismul metropolelor „consacrante”. Şi care, ca valori provinciale, întreţinând pulsul cultural şi-au încercat şansa; adică au mizat, zice autoarea, pe „şansa celor fără şansă”.