S-a născut în decembrie, 1980. A învăţat matematică şi fizică la Colegiul Brătianu din Piteşti şi a urmat, în tot acest timp, şi cursurile Şcolii de Arte, la clasa profesorului Vasile Rizeanu. Crede, din tot sufletul, că s-a născut ca să picteze şi să deseneze. Culoare, linie, punct. Nu s-a înscris totuşi la Institutul de Arte Plastice, pentru că n-a avut încredere că acolo va afla adevărul despre el în relaţie cu arta. Dar cine poate ajunge la Adevăr? S-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la secţia Artă Bisericească, pe care a absolvit-o în 2006.  A intrat în facultate pe jumătate ateu. A ieşit la fel de puţin convins.
Cele 60 de lucrări, expuse la Biblioteca Judeţeană Argeş, în prima jumătate a lui decembrie, îi trădează spiritul. Grupate în naturi statice, nuduri şi compoziţii cu ecou biblic, pânzele lui Dan Isailă trezesc ceva mai mult şi mai complicat decât emoţia care-şi face loc în tine, când priveşti şi nu te mai saturi. Dan Isailă comunică într-un limbaj generos, îşi deschide aripile pentru toată lumea. Nu e nevoie de interpret, nu trebuie dezlegate coduri anume, spiritualitatea ţâşneşte, ca o pasăre, din cuibul pe care i l-a pregătit artistul. Poate că tocmai în felul acesta ajunge Dan Isailă să fie el însuşi. Cu toate datoriile, încă de plătit, către Tonitza sau Baba. Un artist-luptător, un artist-samurai, despre care se poate spune că munceşte foarte mult, inclusiv fizic, şi pentru care zilele sunt toate la fel. Nu-i de-ajuns că ţi s-au dat, că le ai, trebuie să le şi iei în stăpânire, să le domini, ca să poţi trăi, într-adevăr, cu sentimentul că ai obţinut ceva, că ai făcut paşi înainte.