Conţinutul şi ipostazele alienării omului contemporan

1. Alienarea economică  
Termenul filosofic de alienare (sau înstrăinare) a omului are un cu totul alt înţeles decât cel cu care este utilizat în plan medical. Filosofic, conceptul de alienare desemnează acea afirmare a fiinţei umane ale cărei rezultate se întorc împotriva omului însuşi, a satisfacerii cerinţelor şi aspiraţiilor sale autentic umane.
În înţelesul amintit, termenul de alienare sau înstrăinare a fost încetăţenit de G.W.Fr. Hegel, dar procesul pe care îl desemnează a fost evidenţiat şi cercetat anterior de J.-J. Rousseau, iar ulterior, în mod multilateral, de K. Marx.
În contemporaneitate, fenomenul alienării omului nu se mai prezintă întocmai cum a fost conceput şi analizat la sfârşitul perioadei moderne, ci a căpătat şi alte forme sau alte aspecte ale principalelor sale forme de manifestare.
Alienarea economică rămâne, şi în contemporaneitate, una din ipostazele cele mai importante ale pierderii omului, deoarece vizează activitatea vitală a acestuia, de asigurare a subzistenţei sale fizice şi a familiei sale, precum şi a suportului material pentru cerinţele sale spirituale. Unele din aspectele înstrăinării economice evidenţiate de Marx se regăsesc şi azi, în special la oamenii din ţările subdezvoltate, dar şi la unii din ţările în curs de dezvoltare. În societăţile dezvoltate însă, oamenii continuă să fie alienţi economic nu prin sărăcire, prin lipsa mijloacelor de trai, ci, dimpotrivă şi oarecum paradoxal, prin surplusul acestora, legat nu de un nivel prea scăzut, ci de unul excesiv de înalt al dezvoltării tehnice. Dintre orientările filosofice contemporane care au abordat cel mai mult acestă nouă ipostază a alienării economice se detaşează existenţialismul iniţiat de Martin Heidegger, structuralismul în varianta lui Michel Foucault şi freudo-marxismul, cunoscut şi sub numele de Şcoala de la Frankfurt, prin Herbert Marcuse.
Heidegger a descris alienarea omului contemporan ca proces generalizat, generat, potrivit lui, în condiţiile oricărei socializări şi, în acest context, inclusiv în condiţiile economice ale tehnicii avansate. Starea de neautenticitate, observa Heidegger, în lucrarea sa Sein und Zeit, cuprinde nu numai relaţia omului cu semenii săi, ci şi raporturile sale cu lucrurile. Astfel, omului i se opun atât lumea uneltelor, care îi apare ca o lume în mâini, dar înstrăinată, cât şi lumea obiectelor, ca o lume care îi stă în faţă. De altfel, în condiţiile Anonimatului (ale impersonalului ,,se’’), oamenii înşişi se depersonalizează şi se reifică, fiecare acţionând aplatizat, stereotip, mecanic, ca un fel de obiect printre altele. Departe de a reuşi să umanizeze şi să domine lucrurile, de exemplu tehnica avansată, omul devine, dimpotrivă, o anexă a lor. În consecinţă, lipsindu-l pe om de autenticitate, de personalitate, Anonimatul l-ar degaja, totodată, de orice responsabilitate.