FRAGMENT 

Se plimba cu un stol de chei în mână, împuternicit de acest miracol regesc să deschidă orice uşă, să se poftească în orice casă, să doarmă în orice pat, să mănânce din orice farfurie. Avea astfel la îndemână cutezanţa zornăitoare a cheilor, nimic nu era prea dedalic pentru mâna sa, de fapt nu căuta să elucideze vreo problemă filosofică, ci doar să întreprindă escapade, investit de univers cu o dispoziţie uşuratică.
De obicei stătea în dialoguri veşnic mute cu vinul din pahare, se lua la ceartă cu cete de haimanale, poeţi răzvrătiţi, prinţese căzute în dizgraţii, pleca trântind simandicos uşa, ca să deschidă la întâmplare altele, cu o precizie incontestabilă.
Se spăla în ciubere de lemn sau în vane de fildeş, se culca pe paturi de fân sau în vată de mătase, îmbrâncea şi înjura la nimereală peste cine dădea, se lua la bătaie chiar, dar niciodată nu fura şi nici nu-şi însuşea spre distracţie trupuri. Nu căuta să salveze pe nimeni din coşmarurile labirinturilor, nu deschidea cu nici o ocazie geamul, se înghesuia în jurul cheilor îngânând frânturi de descântece.
Lumii îi era frică de stăpânirea sa, se fereau de norocul lui ca de o boală, căci a avea toate uşile deschise era considerată o molimă a generozităţii destinului, ei preferau mai degrabă violul, tâlhăriile şi crimele pentru a se răzbuna, temniţa şi gratiile pentru a fi scutiţi de responsabilitatea căminului.
Câţiva hoţi încercaseră să-i sustragă cheile, şi reuşiră să-i smulgă câteva, dar în mâna lor nu-şi îndeplineau farmecul.
Nu se întrebă niciodată care e menirea sa, se bucura de compania nelipsită a cheilor şi de braţul său puternic, dar simţea cum creşte povara, supunându-l la eforturi din ce în ce mai mari pentru a o păstra.
Nu rămânea mai mult de o noapte în nici una din case, nu-şi însemna numărul lor, nu vizita aceleaşi locuri, nu bătea aceleaşi drumuri; el era omul care venea şi pleca, pleca şi venea, cu aceeaşi gratuitate de fiecare dată.
În momentele de plictis îşi număra cheile, desigur că nu ajunse la capătul lor, dacă exista vreun capăt, dar ştia mereu ce cheie să aleagă când era să deschidă vreo uşă.
De câteva ori intenţionase să arunce cheile, să-şi construiască o casă, să-şi întemeieze o familie, dar braţul nu cedă ispitei, parcă separându-se de tot, înlănţuit de trufie îşi continuă ocupaţia cu acelaşi talent, până când amorţi, şi, epuizat de povara cheilor, le lăsă să alunece nepăsător într-un canal. Se aşeză mulţumit pe o bancă şi adormi.
Se trezi un pic aiurit, cu sentimentul că încă visează, dar nu ştia ce visa, oricum nu se plânse de acest inconvenient, îşi întinse braţele cu un uşor suspin, şi văzu că în faţa sa se instalase o poartă, muntoasă, cu geamuri lucii, imaculate, dar prea înalte ca să poată vedea ceva, înţesată de mânere de porţelan. Ajungea la unul dintre ele aşa că bătu de câteva ori, aşteptă o clipă, nimic, o cercetă dezinteresat, şi o smuci, o împinse, se avântă în ea, dar nu reuşi să o deschidă. Răsuflă sictirit şi se întoarse, în faţa lui, chiar vis-a-vis, era o altă poartă, magnifică, ruginie, viermănoasă. Bătu şi aici, nimic, încercă cu şi mai  multă forţă să o deschidă, dar nu se clinti nici un fir de praf de pe ea.
Dintr-o dată i se făcu dor de vecinătatea atotputernică a cheilor, şi era curios dacă cheile, fidele lui, i-ar fi deschis porţile. Se simţea din ce în ce mai singur şi mai nesigur pe el, într-un târziu obosise, şi se culcă pe jos, între cele două porţi.
Nu avea să cunoască de acum încolo că va dormi între iad şi rai, cum nu avea să cunoască dacă cheile i-ar fi deschis porţile ilustrelor împărăţii, ce oportunitate ratată, avusese toate cheile în viaţă, dar nu găsi niciun răspuns pentru cealaltă viaţă.