„A fost o plăcere a vieţii mele să constat cât de mediocru este văzută literatura română după 150 de ani de existenţă”
– Aţi participat recent la Festivalul „Serile literare ale revistei Antares”, de la Galaţi. Ce impresie v-a făcut?
– O foarte bună impresie turistică. Partea internaţionala a Serilor este culmea poeziei pentru că străinii vor să mai treacă odată pe unde au fost prima dată. Am fost în Vietnam la peşterile acvatice de la Ha Long din Marea Chinei de Sud şi aş vrea să mă întorc acolo. Astfel că şi străinii invitaţi la Galaţi, ba chiar şi semi-străinii ajunşi la vărsarea Dunării în Marea Neagră (fenomenul geografic ce ne poate distinge în univers) pe măsură ce trece timpul îşi vor aduce aminte ce tineri erau când veneau la Galaţi.
– În „sânul” festivalului a avut loc colocviul „Orientări şi dezorientări în critica literară actuală”. Cum vedeţi discuţiile ce au avut loc? Care ar fi dezorientările în critica actuală? Ce este critica literară în opinia dv.? Avem o critică profesionistă?
– „Sânul” Festivalului a fost, este şi va fi Corneliu Antoniu dar nu m-a ţinut la sânul lui deşi mi-a acordat o Diplomă fabuloasă pentru critică literară ceea ce este de un curaj enorm, dar gratuit. M-am simţit ca la Festivalul Cântarea României: glorios şi sărac.