NICULINA OPREASensul cuvântului în poezia
lui Mahmoud Darwish

Numele poetului palestinian Mahmoud Darwish face parte din galeria glorioaselor nume de poeţi şi creatori de origine arabă. Volumul, intitulat sugestiv Sunt arab (Editura Kriterion, Cluj-Napoca, 2009), a fost publicat în limba română graţie traducerii scriitorului şi totodată a profesorului de limba arabă de la Universitatea din Bucureşti, George Grigore.
Creaţia literară a „poetului-simbol al Palestinei“, aşa cum îl numeşte traducătorul în prefaţa acestei cărţi pe Mahmoud Darwish, este una impresionantă. Poetul (n.13 martie 1941 – m. 9 august 2008) a debutat la vârsta de 19 ani cu placheta de versuri intitulată  ‘As?fir bil? ’a?niha (Păsări fără aripi). De-a lungul timpului, autorul a publicat peste 30 de volume şi a fost tradus în peste 35 de limbi.
Poezia lui Mahmoud Darwish izvorăşte din adâncurile fiinţei umane traversând tumultuoase nelinişti întrucât poetul are puterea de-a aşeza în talerele aceleiaşi balanţe atât dragostea sub toate aspectele ei, cât şi realitatea socio-politică în care a trăit. „Notează / Sunt arab / Numărul cărţii mele este cincizeci de mii /Am opt copii, / Iar al nouălea va veni după vară / Te superi / Notează / Sunt arab / Şi lucrez cu tovarăşii de trudă într-o pietrărie / Am opt copii / Cărora le duc o bucată de pâine / Haine şi caiete / Din stâncă / Fără să cer de pomană la poarta ta / Fără să mă umilesc / Dinaintea curţii măreţiei tale / Te superi / (…) / Am nume mic, fără nume de familie / Notează / Sunt arab / Cu părul negru ca noaptea / Cu ochii de culoarea cafelei / Semnele mele distincte / Pe cap am igal peste kufie / Iar palmele-mi sunt bătucite ca piatra / Zgârie tot ce ating / Adresa mea / Sunt dintr-un sat depărtat, uitat de lume / Cu uliţe fără de nume / Cu bărbaţi ce trudesc pe ogor ori în pietrărie / Te superi / Notează / Sunt arab.” (Carte de identitate).

2009-03-14T16:00:00+02:00