„Uriaşa personalitate a lui G. Panu, activitatea lui atât de complexă şi variată, în toate domeniile – social, politic, cultural – nu poate fi redată decât într-o vastă şi migăloasă lucrare, cuprinzând un voluminos material, ceea ce ar întrece şi mijloacele şi puterile mele. Poate – cine ştie! – aceste câteva note să fie folosite cândva de acei cari în viitor s-ar încumeta a reda într-o operă completă viaţa şi activitatea prodigioasă a lui G. Panu.”1

O apreciere vădit simplificatoare, născută cu siguranţă din opiniile scrise ale şefilor junimişti şi alimentată în decursul timpului de mai multe condeie, între care unele prestigioase, a întreţinut multă vreme prejudecata că, „Amintirile de la Junimea din Iaşi”, au salvat, singure, numele lui G. Panu de la o uitare aproape sigură. Ceea ce, paradoxal, n-a însemnat totdeauna şi o recunoaştere a valorii respectivei lucrări memorialistice!
Se eludau, astfel, alte două – din mai multele – direcţii în care personalitatea lui G. Panu s-a manifestat: ziaristica şi activitatea politică – delimitarea este, aici, formală, căci ziaristica şi oratoria au fost, pentru Panu, unelte politice – şi care, chiar luate în parte, ar fi învins şi timpul, şi uitarea.
Căci G. Panu a fost, negreşit, un mare ziarist şi astfel este apreciat şi azi.2 Cât priveşte activitatea politică, aceasta, cu luminile, dar şi cu umbrele ei, a impus pe G. Panu drept una dintre figurile politice remarcabile de la sfârşitul veacului al XIX-lea3. Iar o istorie a presei româneşti şi a ideilor democratice la români este, azi, de neînchipuit fără numele lui G. Panu.