Domnul Rizescu este scriitorul care fecundează literatura cu politica sau politica cu literatura în scopuri nu numai de el ştiute… O experienţă care de-a lungul istoriei a eşuat în nişte hibrizi nestabili şi neviabili pe termen lung, sterili pentru a doua generaţie chiar cînd au fost susţinuţi de puterea statală. Să ne gîndim cît de lamentabil a ratat proletcultismul chiar dacă era declarat un fel de religie de stat şi captase creatori de mare valoare, ca Maiakovski, Esenin, Maxim Gorky apoi Şolohov, altfel cu nimic mai prejos decît înaintaşii lor Gogol, Tolstoi, Puşkin, Dostoievski.
Dar excepţiile confirmă regula. Să ne amintim comediile lui Aristofan, „Infernul” lui Dante, „Istoria heroglifă” a lui Dimitrie Cantemir sau pamfletele literare din cronicile Bălenilor şi Cantacuzinilor. De ce nu şi „Saga lui Igor Salvache”?
Hrăniţi din humusul tranziţiei, din compostul care încă mai putrezeşte cu mirosuri pestilenţiale, hibrizii de lauri şi mătrăgună ai domnului Rizescu se dezvoltă cu o vigoare nebună, umbrind totul în jur. Nu se ştie dacă numai pentru o jumătate de mileniu cum i-a programat cel care i-a zămislit. De jur împrejur, ciupercăria literaturii post-postmodernistă care îşi trage seva şi otrăvurile din zaţul instinctelor, unele chiar nobile, altele de-a dreptul bestiale. Sînt şi opere care balansează neutre, între şi între, dar nu sînt băgate în seamă… Oricum, cărţile politico-literare sau literaro-politice ale domnului Rizescu nu au concurenţă.
Ca o cloşcă ce îşi apără puii, domnul Rizescu se zburleşte şi croncăie la mine bănuindu-mă că vreau să-i pun beţe în roatele celebrităţii, sau din alte pricini: „De ce mă urgiseşti, nea Marine?”, mă interoghează el într-un articol din „Cafeneaua literară”.
Dacă domnul Rizescu este cel mai bun subprefect din ţară, cum singur afirmă, cît de sus ar trebui să fiu eu în ierarhia politică şi de stat ca să pot dezlănţui urgia asupra lui? Şi dacă este autorul unor opere ce se vor citi şi peste 500 de ani, cum declară cu convingere de entuziast, cît de mare scriitor ar trebui să fiu eu ca să-i apăs cu călcîiul pe ceafă? Cu părere de rău îi aduc la cunoştinţă că nu fac parte din nici o formaţiune politică, nu deţin nici o funcţie în stat şi nu mă găsesc în Istoriile literare ale lui Alex. Ştefănescu sau Nicolae Manolescu. Pe cînd el este lider de ani de zile ba într-un partid, ba în altul, a fost senator şi preşedinte de comisie senatorială, este subprefect, la lansarea unor cărţi ale sale au participat chiar personaje din conducerea partidului şi a statului, a primit Marele Premiu pentru literatură satirică şi umoristică şi desigur că nu se va opri aici.
Dar de ce şi în ce fel îl prigonesc? „Mă face neruşinat pentru că l-aş fi lovit sub centură, cu vorba se înţelege, pe amicul său, Preşedintele din fruntea sărmanului nostru judeţ!”. Din păcate nu mă pot lăuda cu prietenia acelui domn pe care cu adevărat îl respect foarte mult, iar el nu are nevoie să fie apărat de mine.  De fapt eu arătam că printr-un atac direct la persoană autorul urmăreşte alte efecte decît cele estetice, acelea de a-şi doborî duşmanul în lupta politică. Şi se mărturiseşte de ce o face: „… domnul m-a scos din politică, m-a dat afară din meserie, cum se spune!”. Deci, răzbunare şi numai atît.
Dar dacă Dante îşi vîra potrivnicul în magma Infernului, dacă Dimitrie Cantemir făcea din duşman un animal monstruos, struţo-cămila, mai ingenios, domnul Rizescu şi-l chinuieşte pe al său cu un buboi în fund. La care fac coadă să i-l sărute şi să i-l lingă nenumăraţi „pupincurişti”, cum îi numeşte el pe cei interesaţi de favoruri. Pasajul acesta este aliterar şi dizgraţios şi scîrbos şi asta i-am reproşat eu autorului. Dar ce contează? Uneori momentul are mai multă importanţă decît eternitatea. Scriitorul secolelor a reuşit să-şi bage în sperieţi şi duşmanii şi prietenii: „Păzea, vine Rizescu, îţi pune un buboi în fund!”.
Dar viaţa e plină de surprize. După ultimele alegeri parlamentare, cei doi se întîlnesc din nou pe aceeaşi platformă. Omul cu buboiul va avea un cuvînt greu în negocierile care se fac, inclusiv pentru posturile de la Prefectură. Ce va face domnul Rizescu? Buboiul nu mai poate fi luat înapoi pentru că a intrat în pagină de carte, dar scaunul de sub dosul subprefectului se cam clatină. Se va aşterne din nou pacea între cei doi adversari? Îşi va lua domnul Rizescu în braţe fostul prieten cum a făcut-o de atîtea ori şi-l va săruta? Şi unde? Mai sus sau mai jos de Prefectură? Sau pe la cabinetul Avocatului poporului, aşa cum se zvoneşte. Sau îi va arăta pumnul, sărind în barca altui partid, după cum a mai făcut-o de cîteva ori?
Ăsta da motiv literar!….