VOI FI CÂT VOI

Nebănuite statui urcau şi coborau de insomnie torturate:
“Întâia mâhnire din întâia nădejde se naşte!”
“Voi fi cât voi!?” le-am răspuns.
Frunzele mistuiau întunericul din palme, şi ele mă vizitau, şi-mi smulgeau politicos unghiile, îmi călcau iubitoare pe ţeastă, căutând tiparul virtuţii. …Şi au durat cât toate nisipurile lumii.
Supus, trupul meu se topea întru ceremonia spiritului; neînţeleasă, tâmpla mea mormânt de fecioare rămas-a.
“Voi fi cât voi!”? le răspund.