“… Dacă în lucrările sale anterioare, Maimonide a abordat, doar în treacăt, marile probleme ale spiritului uman, în Călăuza Rătăciţilor el a aprofundat aspectele esenţiale ale procesului de cunoaştere şi şi-a prezentat cele mai intime şi mai cutezătoare idei, cu o mare putere de convingere, ce nu vor lăsa indiferenţi, sunt sigur, pe nici unul dintre cititorii ei.” – Acad. Nicolae Cajal
Filosofia evreiască, aşa cum apare ea în tratatele de specialitate, îşi are sorgintea în specificul evreiesc, în fundamentul gândirii iudaice, anume în Decalog – asseret ha-devarim; asseret ha-hadibberot.
Urmând traseul logicii, nici scrierile lui Maimonide nu puteau face abstracţie de tradiţie, deşi, după cum vom vedea, la el distingem limpede treptele de cunoaştere, dacă luăm ca sistem de referinţă tratatul Călăuza Rătăciţilor.
Este extrem de interesant că, plecând de la Tora (< ebr. bibl. Torah), Maimonide şi alţi filosofi ai culturii iudaice reuşesc să impună în operele lor un limbaj filosofic, limbajul sacru nefiind unul tehnic-ştiinţific, ci apelează mai degrabă la alegorie şi hiperbolă, categorii care vin de fapt din altă sferă.