După versurile Marinei Ţvetaieva tălmăcite de Aurel Covaci şi Ion Covaci, în culegerea Poezii, cu o prefaţă de A.E. Baconsky (Editura Univers, Bucureşti, 1970), a fost publicat şi volumul Proză, tradus de Janina Ianosi, prefaţă şi tabel cronologic de Ion Ianoşi (Editura Minerva, Bucureşti, Biblioteca pentru toţi, 1986).
Acea primă ediţie românească a scrierilor în proză ale Ţvetaievei a folosit texte incluse în volumul al doilea din Opere în două volume (Moscova, „Hudojestvennaia literatura”, 1980), prioritar din secţiunea „Proză autobiografică”, suplimentată cu fragmente dintr-un studiu şi câteva scrisori ale autoarei. Unele scrieri au fost reproduse în respectiva ediţie rusească în mod trunchiat şi cu titluri modificate.
Aflându-ne în posesia ulterioarelor ediţii ruseşti mai adecvate, inclusiv în privinţa părţii lor de proză, am reluat lucrul în vederea unei ediţii unitare îmbogăţite. Am renunţat la adaosurile – oricum fragmentare – de altă natură, cu caracter exegetic ori epistolar, în favoarea exclusivă a prozei memorialistice, publicate în anii treizeci ai secolului trecut, din timpul exilului parizian. Am omis răzleţele texte din anii douăzeci, mai puţin semnificative, pentru a ne concentra asupra principalului răstimp în care Ţvetaieva s-a dedicat prozei.
Dintre textele acestei perioade am renunţat la ampla Povestire despre Sonecika, ultima lucrare în proză a autoarei, scrisă în anii 1937 şi 1938, până la obţinerea aprobării revenirii în Rusia. Acest „cântec de lebădă”, potrivit formulei sale, reconstituia o altă perioadă din trecutul ei, una de cumplite încercări (anul războiului civil 1919), luminată doar de prietenia cu actriţa Sofia Evghenievna Holliday (Sonia, Sonecika) şi cu alţi actori ai vremii. Prin natura şi extensiunea sa, această scriere va trebui tradusă şi editată de sine stătător.
Am reţinut, în schimb, celelalte scrieri memorialistice ale emigrantei din anii treizeci, completându-le pe cele traduse anterior. Astfel, pe lângă acelea, la rândul lor substanţial îmbunătăţite, sunt incluse în volumul de faţă Charlottenburg, Mundirul, Cununa de lauri; Casa de pe străduţa Pimen Bătrânul; Kirillovnele; Chinezul; Puşkin şi Pugaciov. Adaosurile aproape dublează proza memorialistică din ediţia anterioară.
Acea primă ediţie românească a scrierilor în proză ale Ţvetaievei a folosit texte incluse în volumul al doilea din Opere în două volume (Moscova, „Hudojestvennaia literatura”, 1980), prioritar din secţiunea „Proză autobiografică”, suplimentată cu fragmente dintr-un studiu şi câteva scrisori ale autoarei. Unele scrieri au fost reproduse în respectiva ediţie rusească în mod trunchiat şi cu titluri modificate.
Aflându-ne în posesia ulterioarelor ediţii ruseşti mai adecvate, inclusiv în privinţa părţii lor de proză, am reluat lucrul în vederea unei ediţii unitare îmbogăţite. Am renunţat la adaosurile – oricum fragmentare – de altă natură, cu caracter exegetic ori epistolar, în favoarea exclusivă a prozei memorialistice, publicate în anii treizeci ai secolului trecut, din timpul exilului parizian. Am omis răzleţele texte din anii douăzeci, mai puţin semnificative, pentru a ne concentra asupra principalului răstimp în care Ţvetaieva s-a dedicat prozei.
Dintre textele acestei perioade am renunţat la ampla Povestire despre Sonecika, ultima lucrare în proză a autoarei, scrisă în anii 1937 şi 1938, până la obţinerea aprobării revenirii în Rusia. Acest „cântec de lebădă”, potrivit formulei sale, reconstituia o altă perioadă din trecutul ei, una de cumplite încercări (anul războiului civil 1919), luminată doar de prietenia cu actriţa Sofia Evghenievna Holliday (Sonia, Sonecika) şi cu alţi actori ai vremii. Prin natura şi extensiunea sa, această scriere va trebui tradusă şi editată de sine stătător.
Am reţinut, în schimb, celelalte scrieri memorialistice ale emigrantei din anii treizeci, completându-le pe cele traduse anterior. Astfel, pe lângă acelea, la rândul lor substanţial îmbunătăţite, sunt incluse în volumul de faţă Charlottenburg, Mundirul, Cununa de lauri; Casa de pe străduţa Pimen Bătrânul; Kirillovnele; Chinezul; Puşkin şi Pugaciov. Adaosurile aproape dublează proza memorialistică din ediţia anterioară.