MEDITAŢII
x x x
Era vremea copiilor cu cheia de gât,
când părinţii îşi spuneau mai multe vorbe în scris,
lăsându-şi lacrimile, unii-altora, prin bileţele
şi apoi plecau la serviciu.
Era vremea copiilor nesupravegheaţi cu orele,
pentru că părinţii treceau de la o coadă la alta,
pentru carne, ouă sau hârtie igienică,
după care plecau la servici…
În acea vreme, biletele conţineau sarcini
„foarte importante“.
Unul din copiii mei, analfabet pe vremea aceea,
colecţionar de ambalaje de gumă de mestecat,
o raritate…
a confundat biletul pe care i l-am lăsat soţiei
cu o nevinovată hârtiuţă desenată şi… l-a pus la colecţie.
După câţiva ani, pe vremea când devenise
semianalfabet,
descoperea biletul meu şi-mi reproşa greşelile
de exprimare.
Cine mai avea grijă de cacofoniile dintr-un bilet
oarecare,
când, la dugheana de jos, se vindea hârtie igienică?
Am înţeles totuşi că o asemenea neglijenţă
te va supune unui rechizitoriu al timpului
şi vei roşi în faţa „judecătorului”.
De atunci îmi cizelez gândurile înainte de a le trece
pe hârtie.
De unde ştiu eu că o ciornă nu se va strecura
printre ambalajele de gumă ale vreunui stră-strănepot?
De unde ştiu eu că micile mele erezii
nu vor parveni, cum spuneam, urmaşilor,
făcându-mă vinovat de pata aruncată pe obrazul cultural
al începutului de secol XXI?