Dacă viaţa şi opera academicianului Şerban Cioculescu sunt bine cunoscute, în schimb despre poetul muscelean Mihai Moşandrei s-a scris şi s-a vorbit mai puţin. Deşi a cunoscut calvarul temniţelor comuniste de la Piteşti, Jilava şi Gherla, Mihai Moşandrei a trăit într-o linişte patriarhală la Câmpulung, depăşind vârsta de 98 de ani. Harul său poetic, neasemuita sa bogăţie sufletească, modestia şi bunătatea fără margini i-au prelungit viaţa )1896-1994). Cred că nu greşim afirmând că poetul muscelean a fost un adevărat fenomen biologic. La vârsta de peste 92 de ani Mihai Moşandrei încă mai scria. Redăm la sfârşitul acestor rânduri, în anexa 1, două dintre ultimele sale poezii, “Ciudata obsesie” şi “Marea Vâltoare”, pe care ni le-a dăruit într-o seară de toamnă târzie, la 20 noiembrie 1988.
Încă din anul 1934, poetul Mihai Moşandrei devine membru activ al Societăţii Scriitorilor Români, iar apoi al Uniunii Scriitorilor din România până la data de 31 octombrie 1951, când este radiat din oficiu, fără nicio altă vină decât pe baza art. 12 al noului statut: “Lipsa de colaborare partinică în revistele vremii”. În acelaşi timp, este eliminat şi din Baroul de Avocaţi Muscel, din avocat cu vechime şi cu doctoratul la Paris, devenind un umil dactilograf, îndeletnicire din care trebuia să-şi întreţină soţia şi cei trei copii, uitându-se că îşi apărase ţara în primele rânduri în cele două războaie mondiale.
În luna octombrie 1959, poetul nostru este condamnat la doi ani închisoare politică, pe baza art. 3250 Cod Penal (deţinerea de publicaţii interzise, de fapt propriile sale lucrări literare). Sentinţa a fost dată de către Tribunalul Militar Craiova în oraşul Piteşti, în luna octombrie 1959.