Iureşul nechemaţilor poetului necuvintelor mi-a pus şi mie picioarele în spinare, perfect indreptăţit biografic de lipsa celei mai mici tentative de a fi comis poezie. ”Om bun”, i-am răspuns, negăsind altfel cum, întrebarii din spatele uşii la care bătusem, de care mi-a zis c-o lasă ne-nchisă, şi “intră, om bun, dar aşteaptă-mă în sufragerie  până să-mi iau ceva pe mine” – în a patra sau a cincea zi de Paşte, cum s-a nimerit să-mi plesnească ideea datului buzna bio-socio-psiho-liric. De ce l-or fi pătimit despuiat pe Iisus? – îmi punea gândul cotul pe masa la care aveam să cinăm  tainic spre seară. Cu moartea pre moarte călcând înviază nud inţelesul, fără trupul cuvântului,metafora care se înalţă prin sacrificiul trup-sufletului a două cuvinte – trebuia să-mi dau seama din orânduirea compozită a odăii în care bufetul florentin nu se lovea de nicio culoare cu scaunele şi masa Bonanza, de care, dintr-un părete, mă da cu capul într-un tranşant clar-obscur un ulei Sorin Dumitrescu. Cine-ar putea reproduce spusele ne-zicerilor lui Nichita Stănescu? Nu expresia clară a sensului rezemat pe cuvânt o rostea, ci pe aceea a înţelesului stors metaforic şi ridicat antheic de pe tern, descumpănitor, peste cuvinte. Numai o matahală ca Nichita era capabilă să ridice strivitoarea greutate a vorbei, ameţind-o de uşurinţă, îmbătând-o. Criptic şi hâtru, răsturna pe oglinda mesei cufăraşul cu monezi vechi – de fiece dată tetradrahma de argint odihnind lângă rubla arămie – surâzând pişicher: zeii vieţuiesc mai ales pe sub pietre. Care este diferenţa dintre imperiul sincretismului metaforic şi cel al dezordinei, dacă nu cea absolută? Nimicitor de blândă, intuiţia exaltă şi inhibă; lucidă, năuceşte. Nichita punea orice lângă orice şi pe sine lângă oricine pentru a-l îmbuna pe Enchidu, minotaurul intuiţiei care-l hăituia. Relieful alcoolic al meandrelor verbului se aşternea îmblânzit la intrarea cultului în înălţătoarea ucenicie a prieteniei: ”invaţă de la păsări…” Prohodul metaforei verbale va reînvia fără contenire în imnul alcătuirilor de deasupra, cu viaţa pre viaţă trecând. Ne-viu, poetul ne-cuvintelor vieţuieşte de o ne-chemată eternitate în mine.