În micro-capitolul precedent ne-am ocupat doar de două dintre modalităţile de a practica gândul, modalităţi sugerate de expresiile uzuale ale limbii române; “A cădea pe gânduri.” şi “A sta pe gânduri.”
A treia modalitate de a practica gândul, sugerată de o expresie la fel de uzuală, este “A fi cufundat in gânduri.”
Scriu separat despre aceasta, deoarece ea reprezintă pentru mine însăşi felul de a fi al practicii filosofării, universul întreg al acestei practici, cu toate ale sale.
Mai înainte, însă, trebuie să ne amintim că “A cădea pe gânduri.” însemna a fi luat de gînduri, a fi furat de gînduri, a nu fi stăpîn pe acestea, a trăi, de fapt, experienţa acelei specii de ciulini sferici care sânt purtaţi la întâmplare de vânturile câmpiilor. Atunci când acestea încetează, ei îşi înfig rădăcinile foarte repede în pământ, dar nu pentru mult timp, nu pentru puterea oricărui vânt. De reţinut că mugurii rădăcinilor lor sânt în latenţă pe toată suprafaţa sferică a lor. Deci, indiferent în ce poziţie s-ar afla la încetarea vântulu, ei au posibilitatea de a-şi dezvolta rădăcini şi de a se fixa in pământ. Aceştia sunt ciulinii-gheme ai întinselor câmpii. Li se înâmplă şi lor ceea ce li se întâmplă oamenilor care practică gândul în general, adică sunt purtaţi, de fapt târâţi de puterea unui gând, care niciodată nu este un singur gând, ci un val de gânduri. A se reţine bine acest lucru. A se reţine bine faptul că un gând nu este niciodată un singur gând. Atunci când sunt lăsaţi în pace, de fapt abandonaţi de puterea gândurilor, practicienii gândului în general îşi construiesc foarte repede un habitat, dau nume, stabilesc legi, construiesc şi iar construiesc, neţinând seama de experienţele similare precedente în care s-a ales praful si pulberea de tot ceea ce au construit la repezeală. Pentru că aceasta este povestea, cu destin cu tot, a practicianului gândului în general. Ea este întru-totul asemănătoare aceleia a ciulinilor despre care am vorbit, a ciulinilor care se mişcă, aleargă atunci când sunt mişcaţi şi dirijaţi, oprindu-se atunci când forţa care a acţionat asupra lor a dispărut.
Acesta este un mod de a exista, un mod de a fiinţa. El este singurul mod experimentat până acum chiar de societăţile umane, de către întreaga umanitate.
Cea de-a doua modalitate de a practica gândul o găseam în expresia “A sta pe gânduri.”, considerând-o ca fiind cea mai potrivită si sugerând cel mai bine relaţia care trebuie să existe între om si gânduri. Este bine ca omul să stea pe gânduri, dar este foarte indicat să observe în acelaşi timp că nu poate sta după propria lui voinţă pe un singur gând. Aceasta ascunde “povestea” cuantică a lui “A sta pe gânduri.”, pentru că el, omul se trezeşte când pe un gând, când pe altul, indiferent cât exerciţiu ar avea în a hoinări călărind pe gânduri. Indiferent câtă putere de “îmblânzitor” de gânduri ar avea, această putere a lui este limitată.
“A sta pe gânduri.” reprezintă momentul de trecere de la “A cădea pe gânduri.” la “A fi cufundat în gânduri.”
Acest moment face trecerea de la practica gândului în general la practica filosofării. Deci, practica filosofării o vedem cuprinsă în întregime în experienţele ascunse în starea lui “A fi cufundat în gânduri.”
“A fi cufundat în gânduri” înseamnă a fi unul dintre acestea, unul dintre gânduri. Numai “cufundat în gânduri”, omul este gând gânditor. El nu doar preia, în cazul acesta, din informaţiile, din cunoaşterea aparţinând gândurilor de tot felul, ci şi împrumută din felul acestora de a exista, din modul în care acestea sunt sau nu într-o anumită relaţie unele cu altele.
În cazuri ca acestea, practicianul filosofării întâmpină din ce în ce mai puţin din greutatea de a percepe în mod bine definit lumea extraluminică a gândurilor.
Această experienţă poate fi văzută şi ca o încetinire a proceselor mentale, încetinire ce duce la o mai clară cunoaştere a structurilor de gând, a formării acestor structuri, a destructurării lor. Încă odată, cu “A fi cufundat în gânduri” începe cu adevărat actul practicii filosofării. Bineînţeles, rezultatele acestei practici apar în timp, iar învăţăturile acesteia trebuie să fie foarte bine “decodificate.”