Chanson de gest(uell)e paillarde
PROOIMION. Ne reamintim că René Etiemble, comparatistul lucrat cinexegetic la problemă de Adrian Marino, îşi propunea în interviul, acordat napocanului universitar Ion Pop, din Ore franceze să deie cândva o replică tare semioticenei Julia Kristeva, ilustratoare, pe vremuri telqueliste, a ceea ce Jean Paulhan va fi numit, înainte de Ultimul Rezbel Mundial, «teroarea literară». (N-a mai apucat sireacul, dar nici profesorul Alexandru Dima nu-i va fi ras argumentat, aşa cum ne făgăduia tonitruant de la înalţimea unei catedre bucureştene, pe Wellek & Warren, după epifania românească a faimoasei lor Teorii… deloc marxiste, foarte imanentiste.) Avea s-o ia pe cocoaşă, mult mai târziu, de la doi fizicieni, Sokal & Bricmont, ce i-or purecat migălos, nu excursiile, cu Philippe Sollers, în China Cârmaciului Mao1, cauţionatoare ale ororilor «revoluţiei culturale», ci «imposturile intelectuale» din cărţi de soiul unor Semeiotiké sau Revoluţia limbajului poetic, unde concepte dificile, din matematici superioare bunăoară, sunt folosite aiurea sau, în cel mai bun caz, metaforic. Noi însă, mai la vale, într-un Cântic de gest(ic)ă deşănţată, o probozim drăgăstos pentru altceva, şi anume… participarea, prin Anii Nouăzeci, ca invitată de onoare, la un congres al PCF ce urma să-l aleagă secretar general, în locul patibularului Georges Marchais2, pe un pitic porno şi mătreţos în barbă cu numele de Robert Hue.
PROOIMION. Ne reamintim că René Etiemble, comparatistul lucrat cinexegetic la problemă de Adrian Marino, îşi propunea în interviul, acordat napocanului universitar Ion Pop, din Ore franceze să deie cândva o replică tare semioticenei Julia Kristeva, ilustratoare, pe vremuri telqueliste, a ceea ce Jean Paulhan va fi numit, înainte de Ultimul Rezbel Mundial, «teroarea literară». (N-a mai apucat sireacul, dar nici profesorul Alexandru Dima nu-i va fi ras argumentat, aşa cum ne făgăduia tonitruant de la înalţimea unei catedre bucureştene, pe Wellek & Warren, după epifania românească a faimoasei lor Teorii… deloc marxiste, foarte imanentiste.) Avea s-o ia pe cocoaşă, mult mai târziu, de la doi fizicieni, Sokal & Bricmont, ce i-or purecat migălos, nu excursiile, cu Philippe Sollers, în China Cârmaciului Mao1, cauţionatoare ale ororilor «revoluţiei culturale», ci «imposturile intelectuale» din cărţi de soiul unor Semeiotiké sau Revoluţia limbajului poetic, unde concepte dificile, din matematici superioare bunăoară, sunt folosite aiurea sau, în cel mai bun caz, metaforic. Noi însă, mai la vale, într-un Cântic de gest(ic)ă deşănţată, o probozim drăgăstos pentru altceva, şi anume… participarea, prin Anii Nouăzeci, ca invitată de onoare, la un congres al PCF ce urma să-l aleagă secretar general, în locul patibularului Georges Marchais2, pe un pitic porno şi mătreţos în barbă cu numele de Robert Hue.