Modelată în climatul cultural al cenaclului şi revistei Calende de la începutul anilor ’90, Nicoleta Popa a evoluat imprevizibil până la Fragmente din inima mea (Ed. Brumar, 2009). După debutul editorial, doar promiţător prin cuminţenia confesiunii lirice, din 1997, cu Autorul este plecat în week-end la Editura Calende, se manifestă exploziv la nivelul imaginarului în volumele Egoismul de rigoare şi Animal de pradă, simultane cu naşterea „douămiismului” în literatura română. În aceiaşi ani, s-a numărat printre iniţiatorii Cenaclului de ucenici ai literaturii „Sind” din Piteşti, neezitând să apară alături de ei într-o antologie colectivă, în 2000, deşi debutase, între timp, pe cont propriu. Arheologie generală, cum se numea culegerea girată de Editura Paralela 45, cuprindea 11 tineri poeţi (cu vreo doi prozatori în echipă), dintre care s-au cernut câteva talente autentice în timp. Îi reamintesc pe toţi pentru a evidenţia câţi s-au pierdut pe drumul plin de sacrificii al literaturii: Sorin Durdun, Constantin Gligore, Gabriel Grigore, Liviu Măţăoanu, Nicoleta Popa, Dragoş Popescu, Florentin Sorescu, Liviu Ştefănescu, Alexandru Ştirbu, Dragoş Tudose, Nina Vasile.
Partea definitorie din Fragmente din inima mea, intitulată oximoronic Blânda agresivitate, învederează modul în care o sensibilitate visător-elegiacă la origine îşi subminează substanţa sentimentală pentru a se orienta în direcţia realismului aliat cu naturalismul. Sub obsesia autenticităţii, poeta îşi reconstituie biografia, promovând primatul vieţii ordinare în raport cu fantezia care aureolează productul literar. „Cărţile nu sunt bune la nimic în lumea agitată în care trăim…A citi înseamnă a-ţi stimula creativitatea, a-ţi spori luciditatea, dar nu şi vigilenţa la real, a te adânci în visare, a-ţi pune întrebări, lucruri total incompatibile cu jungla urbană în care trăim. Mi-ar plăcea să-mi recapăt puritatea, puterea de a visa, puterea de a mă îndrăgosti, încrederea în oameni…” – este enunţul anti-livresc din poemul titular al volumului, simulând un program tutelat de naturaleţe şi sinceritate, în spiritul artei naive. Poezia este, astfel, concepută ca un jurnal intim în care încap tot felul de impresii cotidiene şi stări contradictorii, în absenţa totală a autocenzurii.
POEZIE FEMININĂ