Criza modelului etic, poate chiar dispariţia lui din orizontul de orientare al tinerelor generaţii a fost tema lunii februarie în cadrul Colocviilor Argeşului, dezbateri organizate de Filiala Piteşti a USR.
Dacă până în secolul XX, al democraţiei liberale şi al societăţilor avansate tehnologic, Fukuyama atribuia doar economicului şi politicului o istorie ascendentă, două procese care se desfăşoară în paralel şi se susţin reciproc, raportat la sfera socială şi la cea morală filozoful însuşi vorbea de trasee sinusoidale, cu intensităţi şi discontinuităţi paradoxale, dar şi de resurse autentice în reconstrucţia ordinii sociale. În filozofia modernă contemporană, etica/disciplină ce studiază morala, cu normele şi valorile ei, are fie un aspect tradiţional, fie un aspect universal-modern, promovând deopotrivă modelul pozitiv şi/sau modelul negativ (antimodelul). Însă crizele modernităţii (spirituale, culturale, religioase etc) provoacă inclusiv criza de model etic. Ştiinţă, practică sau convenţie, etica în sine pare estompată între preocupările diverselor personalităţi contemporane, chiar dacă acestea există şi se afirmă în societate incontestabil. La pol opus, lipsa de constrângere şi de sancţiune în aceeaşi societate  îşi dovedesc incompatibilitatea cu etica menită să dezvolte, să explice şi să întemeieze legi morale. Una dintre dilemele intelectualului astăzi este aceea a sensului pe care îl (mai) are învăţarea unui comportament moral într-o lume a business-ului care are legi şi valori proprii. Incertă este inclusiv ideea că acest comportament etic se învaţă, unii specialişti susţinând că el se moşteneşte natural/nativ (ancorându-l de bunul-simţ), alţii că se dobândeşte în succesiunea spirituală a generaţiilor. Ce se întâmplă acum şi ce s-a întâmplat cu societăţile civile după anii 1900 apare, din perspectivă actuală, ca o perimare continuă a eticii, o disipare, aproape un blocaj al principiilor morale şi un paradox al educării/disciplinei morale care îşi pierde puterea de regenerare.