Despre „Kenoma” şi despre „Templierii lucrurilor simple”

Într-o notă din subsolul  poeziei care împrumută numele ultimului volum de versuri al Gabrielei Creţan (KENOMA, Editura Contemporanul, 2010), găsim următoarea explicaţie vizavi de exoticul  neologism de origine greacă folosit: “în unele doctrine gnostice (s.n.), Vidul, Lipsa, Tenebrele (s.a.), aparţinând lumii inferioare  create de Demiurg, în opoziţie cu Pleroma, Totalitatea şi Plinătatea (s.a.), lumea inteligibilă a eonilor emanaţi de Dumnezeul acuns”. Sunt în aceste parcimonioase precizări cel puţin doi ideo-selectori antitetici de natură a pune cititorul în gardă şi a orienta într-un câmp corect efortul critic de comprehensiune. Pretenţioasă şi elitistă  terminologia folosită de  autoare (absolventă  de filosofie), trimite din capul locului la doctrinele gnostice  slavifice (mântuitoare ) de tipul celei de şcoală valentiniană care admitea, asemenea altora,  emanaţia; adică un “Tată”   creator a celor cinsprezce perechi de eoni care alcătuiesc Plinătatea unui Dumnezeu inaccesibil. Aşa cum scrie şi Al. Cistelecan într-un şapou de pe coperta a patra a cărţii, Gabriela Creţan (aflată la a cincea sau a şasea carte de poeme…) scrie o “poezie cu gnoză dedesubt. Faptul a fost remarcat încă de la prima sa carte, mai observă corect universitarul,  iar modul acesta de a construi a rămas nu constant, ci neschimbat, chiar dacă unele accente s-au mai mutat”. Recunosc că în urmă cu aproape 15 ani când am înregistrat între “Figuri ale imaginarului poetic” Micul tratat despre arta trădării cu care a debutat G.C.,  remarcând că anul literar respectiv era greu să poată oferi mai mult în materie de poezie, nu am observat decât în treacăt gnosticismul omologării în unu a “cărţii cu anluminura de jar”…