Corbul

de Edgar Allan Poe (1809-1849)
traducere de Procopie P. Clonţea

Pe când stam la miez de noapte, descifrând tăcute şoapte,
Prinse-n tomuri prăfuite de din vremuri de demult,
Ridicând pleoapa greoaie, brusc s-aude o bătaie,
Chiar la uşa din odaie, ce mă face să ascult.
– E vreun prieten,  zic eu iute, poate bate mai demult –
Doar atât, nimic mai mult.

O, mi-aduc aminte dar, era luna lui Gerar,
Şi scânteile din jar spre podea mureau în zbor.
S-aşternut apoi tăcerea; – în zadar aveam eu vrerea
Să-mi alin prin cărţi durerea – c-a murit draga Lenor –
C-a murit fecioara mândră, pentru îngeri doar Lenor –
Pentru mine, dor şi dor.

Iar foşnitul trist, lugubru al perdelei stacojii
Mă-nspăima şi mă făcea cu mare groază s-ascult;
Şi cu inima bătând, tot îmi repetam în gând
– Prieten e afară-n vânt, poate bate mai demult-
Găzduire el cerând, sigur, bate mai demult-
Doar atât, nimic mai mult.