FRAGMENTE (COMENTATE) DINTR-UN SCHIMB EPISTOLAR CU ION ZUBAŞCU

MAI-MULT-DECÂT-SCRISUL: O DATORIE HERMENEUTICĂ FAŢĂ DE ION ZUBAŞCU

Hotărârea de a publica o mică selecţie din schimbul epistolar purtat cu poetul Ion Zubaşcu, de care mă lega, din anii ’90, o frumoasă amiciţie literară, a urmat după o îndelungă deliberare şi numai fiindcă gestul era expresia unei încercări de a pacifica un imbold lăuntric imperios. M-a determinat s-o fac obstinaţia cu care repeta că vrea să-şi plătească nişte imaginare datorii contractate faţă de mine. Nu mi-am dat seama atunci că era lucrarea metodică a unui spirit ce îşi pregătea în chip sublim despărţirea de viaţă, voind să lase toate lucrurile, toate faptele, toate semnificaţiile în ordine. Fiindcă am înţeles prea tîrziu asta, simt şi eu o irepresibilă datorie hermeneutică faţă de el, un ins atât de contradictoriu însă parcă indispensabil. Am constatat că, ori de câte ori însă îi citeam scrisorile, trimise prin poşta electronică, ele umpleau, prin vitalitatea lor, golul lăsat în urmă. Nu aş fi făcut asta dacă nu aş fi considerat că există un element de benefică impersonalitate în toate misivele alese, conferit de calitatea unui dialog între doi scriitori, dus cu sinceritate şi lipsă de artificiu. Într-adevăr, opiniile despre literatură primau, alături de comentariile la unele evenimente literare, inclusiv acelea la care participam amândoi. Scrisorile îl prezintă „din mers”: cu programul său de lucru, cu entuziasmul faţă de poezia tânără, cu firea sa altruistă, săritoare.