Vocaţia de eseist a lui Nicolae Cârlan, dovedită cu ani în urmă, încă de pe vremea când se ocupa de Labiş (1998), esate probată şi de ultima sa lucrare, Confluenţe providenţiale, publicată în 2010 la Editura Lidana din Suceava. Sursa celor două cărţi este comună, aflându-se în fondul documentar al Complexului Muzeal Bucovina, pe care Nicolae Cârlan a ştiut să-l utilizeze creator. De data aceasta, obiectul studiului nu-l constituie manuscrisele unui poet, ci scrisorile unui artist plastic adresate unui critic recunoscut pentru generozitatea şi flerul lui în descoperirea adevăratelor talente. Tocmai de aceea subtitlul “Petru Comarnescu şi Ioan Gh. Vrăneanţu” vine să lămurească preocupările lui Nicolae Cârlan îndreptate spre devoalarea relaţiilor dintre cei doi: unul, critic renumit, şi altul, creator de frumos, încă nerecunoscut la justa lui valoare.
Perioada consacrată schimbului epistolar este scurtă (20 aprilie 1968 – 6 martie 1969), situată temporal spre sfârşitul vieţii lui Petru Comarnescu. Dar ea este bogată în întâmplări semnificative pentru cei doi.
Destinul unui artist (început sub auspicii tragice) are darul să impresioneze. El este relevant în cel mai înalt grad în cazul unui pictor, pentru că acesta, obligat să perceapă frumosul din viaţă, încearcă să uite vechile traume. Pe de altă parte, un pictor care nu ştie să lupte cu asperităţile vieţii, ci numai cu tensiunile coloristice emanând din pânza de pe şevalet se simte (sau este) marginalizat, într-o altfel de revenire a trecutului sub aspectele lui negative.