Vladimir Streinu – o ediţie uitată

Pe când avea 21 de ani, revista ,,Muguri’’ din Câmpulung-Muscel anunţa că, în curând, urma să iasă de sub tipar volumul de versuri ,,Viaţa subterană’’ sub semnătura lui Vladimir Streinu. Dar debutul în volum se va produce abia când acesta avea 36 de ani. Din motive necunoscute, istoria literară nu a înregistrat faptul că există un al doilea volum sub semnătura lui Vladimir Streinu înainte de 1940, la un an după ale sale Pagini de critică literară.
Astfel, în 1939, sub egida Monitorului Oficial şi Impremeriilor Statului, a apărut, la iniţiativa lui Vladimir Streinu, volumaşul ,,Recitind pe clasicii noştri. Ion Creangă’’. Precizare expresă: ,,extras din ,,Revista Fundaţiilor Regale’’, ,,n-rele 9,10 şi 11, septemvrie-noiemvrie 1938’’. Un ,,extras’’ de 50 pagini, format A4, cu un tiraj, ce-i drept, limitat (la acea vreme, criticul literar se bucura de sprijinul necondiţionat al premierului Armand Călinescu, dovadă fiind ,,tiparniţa’’, deşi îi refuzase oferta de a fi numit ministru al Învăţământului).
Volumul pe care îl deţinem, şi care a ,,circulat’’ în epocă, are o dedicaţie memorabilă: ,,Domnului Octav Şuluţiu, aprig prieten, aprig critic şi romancier scump. Vladimir Streinu, 14.IV.939’’.
Studiul este reluat, ad-literam, în volumul ,,Clasicii noştri.I’’, apărut la Casa Şcoalelor, 1943, între pg. 185-242. Dar ediţia: ,,Clasicii noştri’’, din 1968, apărută sub îngrijirea autorului, Editura Tineretului, col. Lyceum, aduce modificări, nuanţări… În 2002, la Editura Elion, editor Virginia Carianopol, cu prefaţă de Darie Novăceanu, apare o nouă ediţie, una ce precizează că o reia pe aceea din…  1643. De fapt, 1943, dar fără a ţine cont de modificările aduse de Vladimir Streinu!!! În fine, ,,Clasicii noştri’’ e reeditată  de către Ideea Europeană, editori Aura Christi şi Andrei Potlog, ediţie critică, note şi comentarii de Daniela Petroşel, 2008. Dând dovadă de scrupulozitate, Aura Christi reia ediţia de autor, cea din 1968.
Fără a intra în amănunte, interesul lui Vladimir Streinu pentru Creangă a fost unul statornic şi, cel mai probabil, a izvorât din necesităţi polemice. Presa literară a anului de graţie 1937 a alocat spaţii ample sărbătoririi centenarului naşterii marelui scriitor humuleştean. Bazându-se pe documente de arhivă şi pe cele două ediţii de ,,Opere complete’’ (cea a lui E. Lovinescu, din 1928, şi cea a lui Gh. T. Kirileanu, din 1932), Vladimir Streinu întreprinde o cercetare de critică şi istorie literară asupra lui Ion Creangă ce se va dovedi a fi, până în prezent, referenţială.
De altfel, înainte de neaşteptatul sfârşit (1970), Streinu pregătise pentru tipar volumul cvasi-monografic ,,Ion Creangă’’ (apărut în 1971, la Editura Albatros), în care ,,topeşte’’ întregul material din studiul din 1938/1968, alături de cele cinci articole publicate între 1964 şi 1969 despre povestitorul în care vedea ,,ochiul cel mai ager’’ ce a descifrat ,,taina de existenţă în veac a unui neam veşnic persecutat de istorie’’.
În fine, de remarcat umorul criticului când, inevitabil, trebuie să vorbească despre data naşterii lui Creangă. După ce invocă exhaustiv argumentele altora, Streinu se vede nevoit să conchidă: ,,fiul dintâi al lui Ştefan şi al Smarandei s-a născut poate la 2 martie 1837 sau mai sigur la 10 iunie 1839’’…