Poeziile lui Florin Costinescu, antologate în  SECUNDA ETERNĂ (Ed. Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2008), atestă un poet contemplativ, meditând asupra temelor existenţiale majore: dragostea, trecerea timpului, extincţia.
Volumul pe care-l comentăm, NUFERI BLESTEMÂND (Ed. SemnE, Bucureşti, 2010), aduce o schimbare atitudinală majoră în lirica autorului. Florin Costinescu părăseşte turnul de fildeş şi coboară în arenă, revoltat de meschinăria vieţii noastre zilnice de după 1989, la care ne-au adus oamenii politici şi afaceriştii pe care-i protejează (simbolizaţi prin cârtiţă, pentru că-şi ascund averile şi promovează economia subterană, ocolind fiscul). Atitudinea civică abordată rămâne una estetică, elevată, fără a recurge la expresiile licenţioase practicate astăzi de formatorii de opinie din poezia noastră de astăzi, care încearcă să epateze printr-un limbaj suburban, poeţi promovaţi de criticii literari de prestigiu care doresc astfel să se menţină în atenţia opiniei publice, bulversând adevărata scară a valorilor.   
Iluziile instaurării în ţara noastră a unei democraţii autentice, simbolizată în volumul lui Florin Costinescu prin secolul lui Pericle, s-au spulberat. Decăderea moravurilor, incultura, promovarea instinctelor şi a pornografiei prin mass media, au devenit provocatoare: „Lumea de azi: ce glorii imunde,/de-ţi vine să strigi: unde-s, dar, unde-s/cavalerii Mesei Rotunde?//Timp de scorburi, miros de cocleală,/ci iară-şi: unde-i,/dar, unde-i/Cetatea, cândva, Ideală?//Niciun răspuns./ Parada-i fără repaos:/din tribuna înaltă -/îşi salută slujbaşii/însuşi Regele Haos.//niciun protest,/al-fără-de-chipului./În pieţe publice/se proclamă cu fast/evul nisipului…/Doar apus şi apus./Neguri şi pâclă.//Niciun azur,/O, Doamne,/ce tristă e lumea/ fără marele rege Arthur…” (Cavalerii Mesei Rotunde)