Deseori, aparenţele înşală. Uneori, ne lăsăm înşelaţi de ele din neştiinţă. Pur şi simplu, ne aşteptăm la cu totul altceva. Dacă nu aţi fost înşelat de vreo aparenţă, dacă nu ştiţi despre astfel de întâmplări şi vreţi să aflaţi mai multe, citiţi în continuare.
Totul a început dintr-o neînţelegere. Miricică Gugulan, patronul modestului jurnal Meduza „care vede totul şi îi împietreşte pe ticăloşi” – „vedea” într-adevăr, destule, dar nu prea „împietrea” pe nimeni, trăind mai ales din şantajul mascat numit „reclamă” – l-a trimis pe tânărul Costică „Vişinică” Vişnovieţki, jurnalist debutant şi destul de prost plătit, să afle „mai multe” despre „afacerile cu mani” pe care le desfăşoară nişte „tătari din bălţi” – „că tot eşti tu de neam de lipovean din Baltă”.
Vişinică tocmai vorbea la telefon cu Dona, „lipeala” lui din zona prostituatelor „prospătură”, fete de liceu abia intrate în tagma celei mai vechi meserii lumeşti. Dacă nu voia să o supere, n-o putea pune în aşteptare ori de câte ori se trezea Şefu’ vorbind, chiar dacă fata nu avea nimic important de zis. Se plictisea şi ea…
Aşa se face că a prins chestia cu „tătarii”, chiar şi cea cu „bălţile”, şi şi-a zis imediat că nu va fi lucru uşor. Tătarii se ţineau între ei, erau închişi ca nişte scoici, mai ales când aveau ceva de ascuns – şi cine nu avea ceva de ascuns în zilele noastre? Nici nu erau deosebit de prietenoşi cu românii şi lipovenii – doar cu machedonii şi turcii se înţelegeau mai bine. Gândind la toate acestea şi fiind atent la sporovăiala Donei, ratase chestia cu… „anii”? Ce o fi vrut să spună Şefu’? Era destul de nervos Gugulan în ultima vreme, nu îi ieşise aşa cum plănuise daravela cu transferul containerelor – chestia devenise publică, se băgaseră pe fir câteva jurnale mari, interveniseră şi oarece politicieni… Secaseră banii. Şi atunci ce să-ţi mai baţi capul? Well, se mai întâmplă şi dintr-astea, una peste alta un ziar trebuie să dea şi informaţii dacă vrea să-şi păstreze cititorii. Dar nu prea des…