După exact şapte ani de la publicarea acelor Pagini de jurnal. Portrete. Amintiri, completate cu reportaje, articole, scrisori şi fragmente de scrisori, adunate cu scrupulozitate din arhiva lui George Ciorănescu de către Crisula Ştefănescu, însemnări care păreau că au epuizat fondul notaţiilor ce ar putea susţine ideea ţinerii unui jurnal de către autorul primei teze româneşti substanţiale privind ideea unei Europe unite(1946), a unui jurnal, fie el intermitent şi nespecific, cercetătoarea revine, încredinţând spre tipărire Editurii Brumar un nou caiet aparţinând autorului nostru, întitulat Confesiuni absurde. Din câte ştiu, fiindcă evenimentul a fost adus la cunoştinţa publicului mai întâi în mediile electronice, descoperirea îi aparţine Galatei Ciorănescu, soţia scriitorului care a dat peste manuscris într-un pachet conţinând cu precădere fotografii… Amintind în Cuvânt(ul) înainte de faptul că noile pagini vin să acopere în aşa-numitul jurnal (în realitate, nici Alexandru Ciorănescu, nici George Ciorănescu nu au ţinut un jurnal în adevăratul înţeles al cuvântului!) golul anului 1952, despre care lipsea orice trimitere, Crisula Ştefănescu precizează, fără alte amănunte, că însemnările din Confesiunile absurde le-a descoperit la scurtă vreme după publicarea volumului Pagini de jurnal… Scrise în cuprinsul unui singur caiet, datorită mai cu seamă multitudinii de ştersături, corectări şi tăieturi, Confesiunile…, subliniază Crisula Ştefănescu, trădează intenţia vădită a autorului lor de a le încredinţa tiparului cândva. Subscriem fără rezerve acestei judecăţi, cu atât mai mult cu cât, dincolo de unele firave atribute de document istoric, Confesiunile absurde se susţin mai ales ca text cu indenegabile virtuţi literare. Mai mult decât atât, personal, consider că, dacă autorul nu s-ar fi risipit în atâtea şi atâtea proiecte ambarasante, dacă ar fi acordat acestui prim eşantion original de literatură fantast-absurdă din creaţia sa creditul cuvenit şi l-ar fi publicat la vremea lui, poate altul era însăşi destinul său literar astăzi (alături de un Eliade, Ionescu, Urmuz) în istoria literaturii române.