Dobândirea în creaţia artistică a unei stilistici proprii se poate face selectând prin testare o formulă plastică din mulţimea unor variante fabricate, sau poate rezulta din cercetarea continuă şi profundă a frumosului natural, în asociere cu frumosul spiritual, încărcat de autenticitate, entitate şi unicitate. Prima variantă ghidează producţia obiectelor de artă ce corespund modei, a unui fel trecător de a percepe arta vizuală. Dacă aceste găselniţe nu sunt kitschuri, sunt totuşi apropiate de forma lor, aşa încât, fără să-şi propună, le facilitează existenţa. Varianta a doua corespunde artiştilor autentici care, trăind puternic pulsaţia vremii, încearcă prin laborioase eforturi să stabilească cote valorice noi, în care opera oglindeşte realul frământărilor spirituale ale subiectului, ale colectivităţii ori chiar ale societăţii.
Ştim că sistemul psihic uman oferă mult mai multe informaţii decât mediul extern, adevăr conţinut şi în cugetarea lui Iisus când afirma că Dumnezeu nu trebuie căutat la templu, ci în sufletul nostru, iar credincios adevărat e doar cel ce se roagă singur. Structurat asemănător, artistul autentic luptă întreaga sa viaţă să-şi etaleze acele părţi din spaţiul lăuntric pe care le consideră adevăruri puternice, importante pentru sine şi pentru semeni.