Emanaţia unei rele premoniţii se degajă din toată lirica lui Cezar Ivănescu. Din păcate, s-ar putea spune că n-a fost doar o strategie discursivă a poetului. O premoniţie rea a bântuit şi a învins portretul lui de om viu, întinând culorile, amestecând tonurile clare, umbrind esenţele şi limpezimile lor. El a trăit/ a scris/ a murit neîmpăcat, dezamăgit şi epuizat. Poate că e o strategie a vieţii limitate, opresive şi intolerante sau poate o viclenie a morţii care vrea să (te) câştige încetul cu încetul, subversivă, ironică, abuzivă!
Acum, având o tristă perspectivă retroactivă, două mesaje vin din viaţa amintirii lui Cezar Ivănescu: primul mesaj este lăsat de om şi poate fi găsit într-o transcriere a unui interviu radio, ulterioară stingerii din viaţă a poetului, în finalul căruia mărturisea: „În tinereţe am citit o carte intitulată «Mai strălucitor decât o mie de sori» care relata istoria construirii bombei atomice. Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om…“ Un scurt şi profund testament către posteritate, poate mai concret, către colegii de breaslă…
Al doilea mesaj este lăsat de poet, între coperte: o poezie captivantă care arată azi, mai mult decât oricând, ca o închipuire prevestitoare. Cu o prospeţime stilistică unică în felul ei, Cezar Ivănescu şi-a găsit expresia artistică individuală scriind despre propriile temeri şi sensibilităţi, despre anxietate şi eliberare, despre căutări şi presimţiri.