Volumul „DE-A VIAŢA”, autor Gheorghe Păun, Editura Tiparg, Piteşti 2009, marchează o apariţie editorială de prim rang în domeniul poeziei contemporane, atât prin temele abordate cât şi prin capacitatea poetului de a reda limbajului puterea de expresie.
Din volumul de dimensiuni  mari pentru o carte de poezie, (201 pagini incluzând şi ilustraţiile, 101 poeme), voi încerca să selectez versurile cele mai bine realizate artistic, subliniindu-le originalitatea, adică acele versuri care-l reprezintă pe poet,  realizate cu inteligenţă şi eleganţă, dar care  au pulsaţia, fiorul, acel „ceva” care face ca poezia să fie mereu vie, ca o religie oficiată de cei aleşi.
Voi încerca să grupez  pe teme cele mai frumoase poezii ale acestui volum, unele, precum Haifa atingând  perfecţiunea.
Evident este prezentă poezia de dragoste, temă predilectă a lui Gheorghe Păun, prezentă în volumul „Teama de toamnă”, grupează mai multe poeme în care frumuseţea femeii este evocată discret, estompat, urma tălpilor prin rouă, „călcai regal prin rouă şi se năştea lumină”2, glezna albă ca zăpada, conturul muiat „în purpuriu de seară şi albastru pur3” ca să marcheze de fapt o absenţă resimţită tot mai dureros.     
Ca pentru Sulamita, natura se desăvârşeşte pentru a primi desăvârşirea spre oaza En Gaddi, când în cort ard mirodenii iubita are împărăteşti contururi / în păr cu fir de stea / chemata mea de-a pururi / desă vârşita mea”.4 Acestei frumuseţi îi cere poetul: „Dă-mi drogul ce face pierdută scadenţa / şi viaţa de  moarte prin dans o desparte”5 Culminează această lirică de dragoste cu patetica „Mărturisire”: De-ai şti, frumoaso, cât mă dori!/ Când pierd conturul desenat/ când plec – şi plec de-atâtea ori”.6