Lorin Calomfirescu – Erotoscrieri aparente – frescă pseudoerotică
Dimensiunea reprezentativă pentru volumul Erotoscrieri aparente – frescă pseudoerotică – (Editura Ex Ponto, Constanţa, 2009) de Lorin Calomfirescu este conturată de claritatea şi, implicit, forţa pe care aceasta o imprimă economiei textuale, cu care eul narator conştientizează triada determinantă, mai mult sau mai puţin reflectată în scrieri similare, autor/scriitor-text-cititor. Respectiva triadă a devenit, cu precădere în proza postmodernistă, o obsedantă recurenţă, specifică de la un autor la altul. Aspectul în sine incumbă o desacralizare a conceptului de autor (fără a înţelege o descărcare de substanţă), perceput în proza tradiţională a literaturii române ca un „demiurg”, ca o entitate omniscientă care veghea la desfăşurarea acţiunii şi controla personajele după bunul plac şi în raport cu o intenţie estetică bine delimitată şi articulată şi, prin aceasta, oarecum previzibilă. Un demiurg a cărei prezenţă putea fi cel mult intuită în subtext sau în substructură (cum ar spune Adrian Marino în Introducere în critica literară, Bucureşti, Editura Tineretului, 1968) şi care utiliza textul ca mijloc de transmitere a unui set definit şi singular de semnificaţii (limitând, în această manieră, sfera de interpretare, decodificare a mesajului transmis). Pe de altă parte, odată cu mutaţiile survenite în sistemul de scriere prozastică, se poate vizibil observa tendinţa vocii auctoriale de a depăşi limitele textului, devenind o entitate extratextuală al cărei rol nu este de a mai controla personajele, ci de a propune repere de construcţie a textului în funcţie de tipul de lector fixat dintr-o gamă mai largă, având corespondent într-un sistem de referinţă ai cărui parametri complinesc, mai mult sau mai puţin, repere unanim acceptate.