Bogdan Suceavă, unul dintre cei mai importanţi scriitori tineri de azi şi, mai ales, unul dintre cei care vor conta în literatura de mâine şi poimâine, şi-a dat demisia, printr-o adresă nu mai lungă decât un haiku, din U.S.R. Fără să invoce niciun motiv. Sunt atâtea, încât oricine are în gând vreunul are dreptate. În definitiv, nici U.S.R., nici Academia Română ori cea Suedeză (cea cu Nobelul) NU asigură nemurirea unui creator. Nici Homer, nici Shakespeare nu au trecut prin furcile caudine statuate de o comisie a timpului care să le pună în balanţă talentul de a învinge veacurile. Misterios, Timpul (şi încă ne lipseşte, de trei milenii, o ştiinţă a acestuia) ne va spune vreodată povestea umbrelor noastre.
Militantismul etico-estetic de care am tot făcut vorbire, din 2003, în revistă, este menit să împace valorile estetice cu acelea morale. Fiindcă, prea adesea (iar istoricii literari o ştiu prea bine), aceste valori se întretaie prea de puţine ori în chip fericit, în chipul acela în care creatorul de valori să împingă umanitatea mai departe, să fie, cu alte cuvinte, şi un model formativ pentru societate, nu doar pentru discipoli.
Din păcate, ori din fericire (din contradicţie se naşte ceva nou, de la Heraclit şi Hegel citire), multe valori estetice au fost atacate (mai ceva ca la Hiroshima) cu argumente morale. Platon, am aflat de la H. Arendt, este cel care introduce totalitarismul în gândire. M. Heidegger şi L.-F. Céline, de pildă, sunt nişte bieţi nazişti de care trebuie să uităm. Pe la noi, trebuie să aruncăm la coş opera lui Eminescu (gazetarul, până şi poetul, era xenofob, cum au stabilit rabinii de serviciu), ori pe cea a unor Eliade, Noica, Nae Ionescu, Cioran, Ion Barbu, Rebreanu, Blaga, Sadoveanu, Arghezi, Călinescu, Nichita ş.a.m.d. pentru anumite convingeri politice, de la un anumit moment dat.