Privim în ochii lumii şi nu ne vedem. Nici ea nu ne vede. De-abia ne zăreşte, aşa, ca pe nişte umbre vagi, în timp ce nouă ni se pare colosală şi fascinantă.
Un scriitor este atât de mare cât de mult este cunoscut, cât de mult este apreciat, cât de mult este citit. Vorbim, desigur, despre celebritatea vremelnică, care bate uneori în eternitate, altădată se pierde în negura uitării. La timpul prezent orice romancier, orice poet, orice dramaturg, chiar genial fiind, rămâne anonim dacă nu joacă în marele spectacol al lumii literare. Manuscrisul nu este decât o promisiune, talentul – o garanţie pasageră.

În ţarcul naţional
Soarta nu a fost prea darnică – şi de ce să fie? – cu noi, piteştenii, când e vorba de prezenţa scriitorilor români în literatura universală. Nici Eugen Ionescu, nici Mircea Eliade, nici Emil Cioran, nici Panait Istrati sau, ca să vorbim de contemporani, Astaloş, Petru Dumitriu, Petre Popescu, Paul Goma, Monica Lovinescu, Aurora Cornu nu s-au născut în Târgul din Vale, în Ceair, în Papuceşti, la Prundu sau în alte cartiere ale oraşului nostru. Avem în prezent în urbea noastră scriitori cunoscuţi şi recunoscuţi în ţară, umblaţi prin revistele literare, jucaţi pe scenele teatrelor din interior, stătători în biblioteci, vânturaţi prin librării, comentaţi sau măcar număraţi prin bilanţurile anuale şi prin istorii literare, premiaţi în nenumărate concursuri. Dar nu prea am reuşit să penetrăm frontierele de stat nici cu Mircea Bârsilă, nici cu Nicolae Oprea, Călin Vlasie, Augustin Doman, Virgil Diaconu sau Aurel Sibiceanu, Valentin Predescu şi, cu regret o spun, nici cu poetele Denisa Popescu, Magda Grigore, Nicoleta Popa, Liliana Rus, Coniţa Lena…