Ştiuse ori nu ştiuse Gicu Zoană că miliţianul nostru, Cezar, este cu ochii pe el? Îmi vine să cred că nu ştiuse, căci dacă ar fi ştiut, n-ar fi venit. Sau poate a riscat, a crezut că…?
Cert este că a venit.
Nae Paşalearcă secerase de două săptămâni bruma de orz din grădina ajutătoare şi aste două săptămâni se ţinuse după Gicu Zoană să vină să-l treiere. Gicu e un şmecher şi-un neserios. Două săptămâni îl purtă pe Nae cu vorba – că azi nu poate, că mâine are treabă, că i s-a rupt combina, că n-are nu ştiu ce, încât mă şi mir de răbdarea lui Nae. Dar omul nostru din Izvoru, când vrea să facă o treabă, o face, chiar dacă se arde la buzunar… Aşa că două săptămâni, aproape în fiecare seară, la bufet, îl văzurăm pe Nae cum plăteşte, oftând, ţuica băută de Zoană. Care se îndură, în sfârşit, să vină să treiere orzul.
Era într-o sâmbătă seara. Tractoriştii lăsară combinele în curtea SMA-ului, cum obişnuiau în fiecare zi. Numai Gicu Zoană îşi spălă Gloria, încât vopseaua roşie luci în amurg, o unse, îi reglă nişte curele şi umplu rezervorul cu motorină. Şeful lipsea, dar, şi să fi fost acolo, nu s-ar fi împotrivit. Paznicul întrebă într-o doară:
– Unde pleci, bă Gicule?
– Am un ciubuc de făcut, nea Ioane!
– Vii înapoi?
– Posibil să dorm acasă! Da’ dă ce?
– Păi a anunţat Fane Ţicnitu că mâine treieraţi şi să vă spui…
– Uită că mi-ai spus…
Gicu îşi aranjă hainele, urcă la volan şi porni. Trecu fudul prin Vălmaşi (SMA-ul se află în marginea dinspre Pământeni a comunei). Nu-l văzu, într-o uliţă laterală, pe Cezar. Ajunse în Izvoru fluierând. Coti pe uliţa Broscanilor şi opri în poarta lui Nae.