LEONID DRAGOMIRO filosofie a bucuriei şi a speranţei
Pledoarie pentru un umanism creştin

Clipa şi timpul, apărută în 2005 la Editura Paralela 45 din Piteşti, este a patra lucrare din suita filosofică românească a lui Mihai Şora începută cu Sarea pământului (publicată în 1978, dar scrisă la sfârşitul anilor ’60) şi continuată cu A fi, a face, a avea (1985), Eu & tu & el & ea… sau Dialogul generalizat (1990). O meditaţie filosofică întinsă deci pe mai bine de patru decenii, nemaipunând la socoteală faptul că problematica autorului se găseşte aproape integral cuprinsă în prima carte, Du dialogue intérieur. Fragment d’une Anthropologie métaphysique, publicată în 1947 de prestigioasa editură pariziană Gallimard. Cititorii fideli ai lui Mihai Şora îşi vor da rapid seama că în Clipa şi timpul sunt reluate din alte perspective şi pe alte coordonate, bineînţeles, majoritatea temelor prezente în cărţile anterioare. Înaintarea gândirii filosofului român se face în cerc sau, mai bine zis, în spirală, mersul acesta fiind apreciat drept cel mai adecvat înţelegerii lui a fi. Întregul demers porneşte de la modelul ontologic al sferei cu rază de valoare nulă, expus prima oară în Sarea pământului şi explicitat, de fapt permanent îmbogăţit în celelalte cărţi. Formularea „sferă cu rază de valoare nulă“ este evident paradoxală, dacă nu autocontradictorie, căci sfera pare astfel redusă la un punct, cel puţin pentru o logică ce respectă principiul non-contradicţiei. Dar, în filosofia lui Mihai Şora, construită pe o logică paradoxală, impregnată de tensiunea explozivă a contradicţiilor existenţiale, valoarea zero a razei are o importanţă specială, cum o va arăta Clipa şi timpul..
Voi relua acum, foarte pe scurt, prezentarea modelului ontologic. „Infinitatea de puncte din care e alcătuită suprafaţa sferei nu e nimic altceva decât proiecţia multitudinară a centrului pe această suprafaţă.“, scrie autorul. Aceasta înseamnă că toate aceste puncte, reprezentând toate fiinţările ce compun realitatea sunt actualizări ale potenţialităţilor de a fi concentrate în centrul sferei – un adevărat „infinit de compenetraţie“ – numit în consecinţă Universala Putinţă de a fi.

2009-03-17T16:00:00+02:00