Despre funcţionarea “dublei gândiri” şi consecinţele ei nefaste există o bibliografie suficientă. Iniţial publicate în limbi străine, titlurile esenţiale au fost traduse în română şi sunt accesibile celor interesaţi. Dar câţi oameni cu preocupări intelectuale din spaţiul cultural-politic şi de afaceri românesc mai sunt interesaţi de chestiunea asta? Ca şi cu multe altele, am rezolvat-o cu dubla gândire tot aşa cum, de exemplu, am “rezolvat-o” cu condamnarea comunismului: pe hârtie, din gură sau cu gura gurului! În acest caz, gurul nu e unul obişnuit să dea pe gur(ă) sintagme ce i-au transformat porecla în (re)nume, ci sigur este intelectual de elită, profesor, director de opinie etc. Câţi dintre aceştia iau însă atitudine tranşantă, limpede, fără podoabe stilistice în probleme ce necesită astfel de atitudini? Câţi nu-şi fac socoteli preliminare dacă le foloseşte carierei, prestigiului, afacerilor? Câţi sunt mândri de opţiunile lor până la cap?
    Nu pot să nu evoc aici două cazuri recente: 1) cei 322 contra Băsescu; 2) “arderea” cărţilor lui Cărtărescu. În acele împrejurări, intelectualii fruntaşi pe ramură (chiar eroi ai muncii intelectuale, decoraţi de preşedintele ţării), s-au manifestat public într-un fel de care acum le este ruşine. Prima dată s-au raliat poziţiei unui politician sforar, care poate fi gratulat cu titlul academic de Mare Manipulator. A doua oară, intoxicaţi de-o ştire cusută cu aţă albă, aflată prin intermediari, vârfurile intelectualităţii – da, de domnii Liiceanu şi Manolescu zic – au sărit să-l apere pe viitorul nostru premiant Nobel, secţia literatură, pe care nu-l atacase nimeni! Or, în condiţiile astea de habarnamism la cel mai înalt nivel, să te mai mire ce ravagii face incultura civică în rândul unui tineret preocupat de reuşită profesională şi materială?