– Dragă George Vulturescu, înainte de a vorbi despre generaţia optzecistă, aş dori să ne faci un tablou cu copilul George în cătunul Tireac, la începutul „obsedantului deceniu”.
– Mă provoci, aşadar, să mă aplec deasupra fântânii … Ştii că, deşi sunt copil de fântânar, am emoţie puternică atunci când stau aplecat peste draniţa de lemn (cele mai frumoase din sat au la suprafaţă draniţe de stejar şi cumpene încrustate): în zilele senine adâncul fântânii îmi părea un ochi fascinant – nici până azi nu ştiu cine privea pe cine…
Asta faci acum, Dumitru Augustin Doman, „colecţionar de melancolii” ce eşti, mă obligi să privesc în trecut… Văd că ai reţinut acest toponimic din trei vocale sparte, ştirbite între trei consoane precum cuţitul între pietre – Tireac. Poate e de origine celtică – cu străvechea rădăcină „tyr” –, sau e moştenit de la costobocii din care mă trag. La 1411 regele Sigismund de Luxemburg donează cnezului sârb Ştefan Lazarovici domeniul şi posesiunile Cetăţii Sătmar. Locul provine din defrişările pădurilor obştei (possessio Valahis pusta Tyireak) de o mână de eretici – hoţi de cai din stăvile Cetăţii Sătmarului care hălăduiau până-n Chioar, cioplitori în lemn şi crescători de vite – cu nume pestriţe în care se poate „citi” toată istoria creuzetului nord-vestic: Cuha (bunicii dinspre mamă, întemeitorii cătunului), Belbe, Terek, Erdeuş, Achim, Făt, Taloş, Boitor, Micaş, Libotean, Tincău, Maier. Bunicii dinspre tată erau din neamul Pop-ilor (la 1635 este atestat un Pop Simion „voievod de Tătăreşti”). Erau foarte mulţi Pop, încât la primărie li s-a adăugat un cognomen, ca să-i poată deosebi. Familia mea l-a primit pe acela de Silaghi (în maghiară – căci eram sub austro-ungari –, e un signum al obârşiei, înseamnă „sălăjan”, „din părţile sălăjene”), aşadar numele meu adevărat este Pop Silaghi Gheorghe. Tot „Silaghi” s-a numit familia prozatorului Vasile Sălăjan din Tătăreştii de care aparţine cătunul nostru. Localitatea i-a revenit din secolul XV familiei Drăgoşeştilor (Dragfi), lui Balc, ca posesiune aparţinând Cetăţii Chioar. Mai departe e greu de „săpat”…