Motto: Securitatea nu a existat.
 A existat doar o ţară cu prea multe lichele,
 În care cozile de topor
 Creşteau direct din copaci
 Adrian Alui Gheorghe
 
După citirea dosarului m-am simţit într-un început de eliberare. A afla că ai fost vândut, şi de cine ai fost vândut, nu presupune că procesul de eliberare lăuntrică a avut loc şi s-a încheiat. Eşti om, păcătos ca şi pârâşii tăi, la o vârstă care presupune experienţă variată, şi ai datoria să-ţi pui, în cel mai sincer şi profund mod cu putinţă, întrebări despre tine, despre ce l-a determinat pe celălalt să se lepede de tine, trebuie să te întrebi ce este şi ce nu este iertarea, cum să ierţi, pentru ca iertarea să nu fie o formă a mândriei când nu-l poţi altfel pedepsi pe cel care te-a umilit şi vândut pe arginţi.
 Iertarea nu este doar un act imediat al voinţei. Mulţi se simt vinovaţi, sau îi învinovăţesc pe ceilalţi, pentru că nu pot ierta imediat. Când spunem că vrem să iertăm nu ne putem suprima emoţiile, ci avem nevoie de un act al întregii noastre fiinţe şi se cere participarea tuturor puterilor noastre sufleteşti: inimă, inteligenţă, vrere. Cine sare peste etapele schimbărilor emoţionale şi ale tămăduirii nu face decât să oblojească o rană infectată, obrintită, cum frumos spuneau cei vechi. Aceasta va sfârşi prin a se infecta şi mai rău. Aşa se face că am simţit nevoia unui dialog cu psihologi, cu preoţi ai bisericii noastre. Am început un dialog cu o faţă bisericească şi pot spune că drumul spre esenţa problemei este mult mai anevoios decât pare la o primă vedere. Citez din spusa Părintelui: „Când ierţi, cu adevărat se întâmplă ceva extraordinar, dar cu cel ce iartă, nu cu cel iertat. Acesta din urmă poate şi el conştientiza minunea şi îşi poate schimba comportamentul. Dar, tot la fel de bine, cu cel iertat nu se poate petrece nici o schimbare“.