Echinox-ul clujean – care împlineşte anul acesta 40 de ani de existenţă – şi-a adjudecat merituos poziţia distinctă în istoria literaturii române postbelice. Pe lângă studiile şi evocările răspândite prin reviste, s-au scris deja două cărţi de sinteză (bune/rele) despre fenomenul echinoxist, a lui Petru Poantă şi a sus-semnatului. Au apărut două ediţii dintr-un Dicţionar Echinox, realizat din „perspectivă analitică” de un colectiv de redactori-ucenici coordonat de Horea Poenar. Iar Ion Pop, directorul de conştiinţe, dar şi efectiv, al revistei din intervalul 1969-1983, a publicat o antologie densă, Poeţii revistei „Echinox” (1968-2003). Toţi autorii/ coordonatorii amintiţi au făcut parte din redacţia revistei, ceea ce înseamnă că pot fi suspectaţi de subiectivism.
Este, de aceea, binevenită o privire din exterior asupra dimensiunii echinoxiste. Temerarul care aruncă (în profunzime) această privire este Traian Vedinaş, un martor fidel şi admirativ al Echinox-ului (dacă-mi permite să-i recompun dedicaţia), filolog al anilor ’70, devenit astăzi profesor universitar la Facultatea de Sociologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj. El combină formula antologiei cu perspectiva sintetică, realizând un (subintitulat) „dicţionar sintetic şi antologic” al perioadei 1968-1989, Echinoxismul (Ed. Grinta, 2006), rămânând dator cu etapa post-revoluţionară. Antologia sa îndeplineşte şi funcţia complementarităţii faţă de a lui Ion Pop, consacrată doar poeţilor (mai numeroşi decât prozatorii). Întrucât martorul imparţial, spectatorul avizat însumează în a doua parte a lucrării sale principalii actori ai echinoxismului – cu propria expresie: critici literari, eseişti, filosofi şi sociologi formaţi în sfera (redacţională) a revistei. Prin selecţia „fragmentului emblematic” şi a „citatului expresiv” se conturează, astfel, din fărâme, „repere(le) obiective pentru o istorie axiologică a beletristicii, filosofiei şi ideilor sociologice ce au circulat în epocă şi au întreţinut un climat spiritual, ce a însemnat, pentru mulţi, libertate şi supravieţuire”.
Direcţia culturală a echinoxismului