„A compara argumentele şi a o face cu tonul liniştit al bunei credinţe reciproce constituie esenţa  oricărei discuţii serioase”.
 M. Eminescu

 „Înţeleg să combaţi pe haimanale, dar să susţii că-s ale mele?”
 I.L. Caragiale

Dacă eram scriitor în anii cincizeci, anii Tribunalului Poporului după model sovietic, tribunal unde funcţionau Al. Voitinovici şi nevasta lui Brucan, Alexandra Sidorovici, depoziţia lui Shaul Carmel (din Viaţa noastră de august 2008) m-ar fi anihilat social. Aş fi fost condamnată la ani grei de temniţă, la zarcă, la Fortul 13, între pastorul Wurmbrandt şi Vasile Gafencu, cel care i-a salvat viaţa, ca „rrumâncă, naţionalistă şi antisemită până-n măduva oaselor” şi mi s-ar fi tot prelungit pedeapsa pentru resurgenţe rasiste.  Astfel de judecăţi (şi prejudecăţi) i-au trimis în puşcărie pe mulţi. După istoricul Gh. Boldur-Lăţescu, au murit în închisori, pe şantierele morţii, la interogatorii 500.000 de oameni. Scriitorilor, Oscar Lemnaru le-a declarat moarte civică sub titlul Morţi la 23 August. Moarte şi vieţi ruinate, condeie-n lanţ şi cărţi puse „la opreală”, vorba Anonimului brâncovenesc, asta a fost regimul instaurat de Stalin-Djugaşvili, pe numele de ilegalist Bar-Koşba.
Beniuc l-a etichetat pe Blaga „fascistoid”. Consecinţa? Blaga a fost urmărit de Securitate până-n pânzele albe. De aceeaşi etichetare s-au „bucurat” Mircea Eliade, Cioran, Noica…