LUCA PITUO altă definiţie a Patafizicii

Mare bucurie, mare de tot, printre lexicografii de pretutindeni. Dicţionarul explicativ al limbii române, prin ediţia sa chişinăuană din 2007, semnalează, în sfârşit, statutul Patafizicii, prezentată ca «ştiinţă a soluţiilor imaginare care acordă simbolic liniamentelor proprietăţile obiectelor descrise prin virtualitatea lor». Definiţia e, cum ne aşteptam, prelevata din lexicoanele hexagonale Petit Robert sau Petit Larousse, unde-i precizată însă obârşia ei, alături de etimologia itemului, prin trimitere la Alfred Jarry şi romanul acestuia Gestes et opinions du Docteur Faustroll; unde, la pagina 669 a tomului I din ediţia pleiadizată, aflăm că… la pataphysique est la science des solutions imaginaires, qui acorde symboliquement aux linéaments les propriétés des objets décrits par leur virtualité.
Este totuşi aceasta definiţia de lucru a Colegiului de Patafizică (dezocultat, el, în 2000, după replierea-i din 1975)? O, nu. Nu chiar. Definiţia în uz la cei arondaţi respectivului stabiliment de cerceturi dezinteresate o găsim fie pe Internet, fie în unele opuri ale Magistrului Cajvaneu… precum Naveta estenţială (ediţia a doua, Moldova,1995, pp. 212-213), Sentimentul românesc al urii de sine (ediţia a doua, Institutul European, 1997, pp. 312-313) şi Lettre a un ami occidental (ediţia a doua, Editura Timpul, 2003, pp. 144-145). Ea, in septuplitatea ei, suna astfel: I. Patafizica este ştiinţa acelui domeniu ce se întinde dincolo de metafizică: ea depăşeşte metafizica atât cât aceasta din urmă depăşeşte fizica – în toate sensurile ad libitum. II. Patafizica-i ştiinţa particularului, a legilor ce guvernează excepţiile. III. Este ştiinţa soluţiilor imaginare. IV. Pentru ea toate sunt acelasi lucru.V. Patafizica-i de alură imperturbabilă.VI. Totul este patafizic: dar puţini oameni pun conştiincios patafizica în practică.VII. Dincolo de patafizică nu e nimic; ea este instanţa supremă. [Curioşii, ori iubitorii de savoaruri suplimentare, sunt rugaţi să se adreseze textulelor cajvaniene antemenţionate… şi chiar Iubitafizicii caţavencianului Iulian Tănase. Îi asigurăm că le va fi cu folos preumblarea bibliografică de noi călduros recomandată).

2008-10-02T16:00:00+03:00