Despre Gabriel Stănescu (n. 1951, Bucureşti) am scris focalizând-i poezia din masivul volum antologic Când acasă nu mai este acasă (Editura Crater, 2000). Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti în 1977, debutează editorial în 1984 cu placheta de versuri Exerciţii de apărare pasivă. Este rezident din 1991 în SUA, lângă Atlanta, Georgia. Între timp şi-a luat doctoratul cu o teză de antropologie aplicată la comunitatea românească din SUA, a produs la propria Editură Criterion Publishing împreună cu anglistul şi eseistul Ştefan Stoenescu o antologie Timpul – rană sîngerândă. Poeţi români în Lumea Nouă (36 de poeţi reprezentaţi prin 377 de texte). Plachetele personale de versuri s-au înmulţit cu două, Scrisori de la tropice (Editura Paralela 45) şi Peisaj cu memorie. Poeme haiku. Ediţia în limba română este însoţită de traducerea textelor în franceză şi engleză. Continuă să editeze doua publicaţii periodice cu circulaţie planetară, Origini şi Caiete internaţionale de poezie.
 Vom aborda de data aceasta pe eseistul Gabriel Stănescu, nu ca autor al anunţatei cărţi despre Mircea Eliade, Odiseea omului modern în drum spre Itaca, ci al unui volum de Articole. Polemici. Eseuri, purtând titlul Unde am fugit de acasă?. Este o interogaţie gravă şi actuală asupra exilului, descifrat aproape ştiinţific de autor: „Exilul nu este o metaforă, ci o decizie gravă, definitivă, dacă nu chiar o anomalie, o discontinuitate ontologică nu prin ceea ce e, ci prin ceea ce el însuşi semnifică celui ce l-a ales ca alternativă existenţială”. Identificând ca sociolog al culturii patru categorii de româno-americani, Gabriel Stănescu se plasează în a treia, care deşi s-a integrat în noua cultură, având puterea să o ia de la zero la patruzeci de ani, nu-şi uită rădăcinile, raportându-se cu fruntea sus la cultura în care s-a format şi fără de care nu ar fi fost posibilă integrarea în Lumea Nouă. Interesul stârnit de carte creşte o dată cu abordarea polemică a unor năravuri şi prejudecăţi româneşti cum ar fi, de pildă, demonizarea propriului trecut, confuzia între a scrie despre personalităţile interbelice de dreapta şi propaganda Legiunii şi Căpitanului. În acest sens este simptomatică polemica dintre HRP şi Răzvan Codrescu, redactor-şef al Editurii Lumea credinţei, poet, traducător şi esist, autor, printre altele al unor cărţi precum Recurs la ortodoxie. În căutarea Legiunii pierdute, Cartea îndreptărilor. O perspectivă creştină asupra politicului, excesele verbale ale celor doi spadasini fiind expresia clară a unor orientări, convingeri şi simpatii politice. Dar nimic nu ne mai miră, de vreme ce însuşi Eugen Ionescu ar fi spus, referindu-se la spiritualitatea românească că „de la Coresi încoace, este nici mai mult nici mai puţin decât expresia exactă a unui stil legionar de a fi”.