TOMA BIOLAN

A scris poezii, proză umoristică, epigrame, versuri, teatru pentru copii. De asemenea, numele lui se leagă de Teatrul Al. Davila unde a fost secretar literar. O vreme, a făcut parte din redacţia revistei Argeş şi a suplimentului de cultură Săgetătorul al ziarului Argeşul.
În pofida unei riguroase discipline, n-a avut parte de o viaţă prea lungă. S-a stins în drum spre cel de-al 63-lea an, la fel ca şi confratele său Miron Cordun.
Despre poezia sa au scris Al. Piru, Geo Dumitrescu, Laurenţiu Ulici, Sultana Craia, Val Condurache, Paul Everac, Petru Mihai Gorcea, Sergiu I. Nicolaescu şi alţii.
Alături de Miron Cordun şi Otilia Niculescu, Toma Biolan face parte din prima promoţie de scriitori care „au promovat” literatura din Piteşti pe orbita naţională a receptării. Încă mai întreabă de el foşnetul copacilor din Trivale, iar foştii săi prieteni şi colegi din Filiala Piteşti a Uniunii Scriitorilor din România speră că, într-o zi, textele sale rămase în manuscris vor vedea, aşa cum se cuvine, lumina tiparului.
Despre poet, despre umorist, despre dramaturg, despre autorul de literatură pentru copii au vorbit, au scris şi cu siguranţă o vor mai face mulţi dintre cei care l-au cunoscut sau l-au citit pe Toma Biolan (născut la 1 septembrie 1941).
Noi să vorbim despre Tomiţă, colegul nostru de prin anii ‘70 şi prietenul nostru dintotdeauna. Fire blândă, prietenoasă, Tomiţă dădea tonul bunei dispoziţii într-un birou în care lucram vreo 6-7 „metodişti” plus secretara. De o exuberanţă molipsitoare, mereu pus pe şotii, nici n-ai fi crezut că ascunde sub toate astea o luptă permanentă cu o boală de neînvins. Nu făcea niciodată caz, nu se plângea nimănui de soarta nedreaptă, de regimul sever la care era supus, de tratamentul zilnic, obligatoriu, la ore fixe, pe care îl îndura. De cât optimism poate da dovadă un om aflat într-o astfel de situaţie?
Cu toate astea, Tomiţă glumea, îţi semnala un ultim banc cu Bulă, făcea calambururi, visa poetic…
Pentru că trebuia să se menajeze, nemaiputând face faţă programului zilnic şi mai ales „muncii de teren” cu durată imprevizibilă, s-a transferat de la noi. Ne-a rămas, în continuare, pentru mulţi ani un foarte apropiat prieten.