– CAZUL PICTORULUI ION GHEORGHE VRĂNEANŢU (I) –

O personalitate marcantă, de proteică amplitudine, de elevată rezonanţă a culturii româneşti dintre cele două războaie mondiale ca şi – după consumarea anilor de restricţii pe care a fost nevoit să-i îndure – din perioada comunismului, este Petru Comarnescu (1905-1970), filosof antropolog, publicist prolific, animator cultural, scriitor, critic şi istoric de artă, teatrolog etc., coleg de generaţie (şi lider virtual acceptat al acesteia) cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Constantin Noica, Emil Cioran ş.a., binecunoscut în mediul bucovinean, mai cu seamă pentru albumul monografic şi ghidurile turistice (în limbi străine) dedicate bisericii de la Voroneţ ca şi pentru celebra sinteză intitulată Îndreptar artistic al monumentelor din nordul Moldovei (1961). Înhumat, conform dorinţei sale testamentare, în cimitirul din incinta celebrului monument de arhitectură şi artă religioasă căruia i-a închinat pagini pline de devoţiune, lui Petru Comarnescu i-a fost dat ca mormântul său să fie străjuit de o sculptură modernă monumentală, intitulată, sugestiv, Tatăl şi fiii, aparţinând sculptorului George Apostu, expresie, prin şi peste timp, a recunoştinţei acestuia faţă de generosul îndrumător şi susţinător care a fost, nu numai pentru artistul din Stănişeştii Bacăului, marele critic şi istoric de artă, rămas pentru veşnicie legat de spaţiul încărcat de sacralitate al Bucovinei.
Nu există până în prezent o lucrare monografică dedicată vieţii şi personalităţii lui Petru Comarnescu, aceasta probabil şi pentru că nu toate documentele indispensabile unei astfel de întreprinderi (ampla sa corespondenţă, de pildă) se află la îndemâna celor interesaţi, dar când condiţiile vor permite elaborarea unei astfel de lucrări, necesară, de altminteri, de mai multă vreme, din cuprinsul ei nu va avea cum să lipsească tocmai un capitol privitor la generoasele disponibilităţi comarnesciene pentru depistarea, îndrumarea şi susţinerea tinerelor talente. Deocamdată, în afară de cazul lui George Apostu, ale cărui relaţii cu Petru Comarnescu, de la discipol la maestru, sunt „documentate” mai mult în manieră folclorică (dacă se poate zice aşa), se mai cunoaşte, în mod pozitiv (controlabil) situaţia înregistrată în filele memorialistice destinate de remarcabilul critic şi istoric de artă călătoriei culturale pe care a intreprins-o la Iaşi în perioada 29 martie – 4 aprilie 1958. Cu această ocazie, el a participat la „cenaclul studenţilor în litere” de la Universitate, condus de Victor Crăciun, unde „au citit versuri studenţii Sergiu Adam, Ion Popescu[-Sireteanu], George Cârligeanu, acesta orb, Stoian, Grigoriu, [Mircea Radu] Iacoban, Ilie Dan…”, după ce, în prealabil, vreme de două ceasuri, suportase cu brio tirul întrebărilor cu care studenţii îl asaltaseră stăruitor pe teme diverse şi câteodată „delicate”. Dar iată cum relatează Comarnescu însuşi evenimentul petrecut în după-amiaza zilei de 2 aprilie 1958: