Tocmai pentru că ICR nu este SRL şi nici un cămin cultural dintr-un sat de pescari, ci e patronat de Preşedinţia României şi finanţat de la buget pentru „promovarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi în afara ei”, domnul Horia Roman Patapievici trebuie să-şi ia în serios atribuţiile de director al ICR şi să demonstreze nu doar că ştie ce se întâmplă la unele ICR-uri din străinătate, ci şi cine i-a propus pe aceşti trimişi speciali pentru funcţiile pe care le ocupă întrucât nu toţi îşi fac treaba pentru care sunt plătiţi.  
Chiar nu contează cine reprezintă ICR, şi implicit România, la manifestări culturale internaţionale? După experienţa pe care am avut-o în primăvara acestui an la Festivalul Internaţional de Poezie Şiir Istanbul, realizez că ,,chiar nu contează cine reprezintă ICR“.
România este vizibilă la manifestările culturale internaţionale. Atâta timp cât eu am făcut parte din grupul celor 24 de poeţi, din lume, care au fost invitaţi la acest festival de oficialităţile din Turcia, asta înseamnă că poeziile mele traduse în limba turcă au atras interesul organizatorilor. ICR nu are niciun merit în deplasarea mea şi în susţinerea lecturilor mele. Dar, cum avem noi obiceiul de-a ne pune poalele în cap, la cea de-a doua mea lectura, la Cihangir Park, de la ICR Istanbul a venit d-ra. Magda Crăciun întrucât văzuse pe internet că România era reprezentată la acest festival. M-am bucurat văzând-o acolo, am prezentat-o directorului festivalului şi traducătorului meu de limbă turcă, iar dânsa le-a explicat cum ICR se implică în promovarea literaturii române. Atât a fost: la nivel de… vorbe, nimic altceva. Aş vrea să aflu dacă domnul Patapievici ştie cine conferenţiază ori se plimbă pe la Istanbul, şi nu numai, pe banii ICR.
Este reprezentativă expoziţia de la New York pentru arta românească de astăzi? Categoric, nu.
Cum se explică insistenţa cu care preşedintele ICR îl cultivă pe Sorin Antohi după ce a fost dovedit ca informator al Securităţii? Să ne spună dumnealui.
Este adevărat că Parchetul derulează o anchetă în care Patapievici este acuzat că l-a „acoperit” pe Antohi din poziţia de membru al CNSAS? Nu am date certe în acest sens.
Cum e posibil ca Patapievici – consacrat de o operă care pledează pentru moralitate – să susţină independenţa ICR de morală? Numai domnia sa poate explica ce a vrut să spună.
Când spune adevărul? Sau, să reluăm întrebările scriitoarei Herta Muller din scrisoarea deschisă pe care i-a adresat-o: „Are ICR impresia că trăieşte pe altă planetă, unde concepte precum demnitatea personală şi integritatea morală în ştiinţă nu există? Sunt tentată să cred că ,,da“, ICR are impresia că trăieşte pe altă planetă. Spun aceasta întrucât anul trecut, (2007),  i-am trimis un email Magdei Cârneci, la ICR Paris, anunţând-o şi invitând-o la lansarea volumului meu de poezie, Les Guérisons imaginaires. Doamna Magda Cârneci nici nu mi-a răspuns la mesaj dar să mai şi vină la lansare. Era deja prea mult.
Ce este un intelectual în România de astăzi? Greu de spus în astfel de situaţii.
Ce s-a ales de promisiunile României la intrarea în UE?” Cred că cele mai multe au fost deja uitate.