În revista electronică Asymetria, filosoful Ioan Roşca se întreabă, la un moment dat, „în ce constă fenomenul politic românesc?”. Răspunsul îl dă fiecare, după cum îi e felul. Răspunsul meu este: fenomenul politic românesc de azi constă în umor. După vânzoleala din 1989, în loc să intrăm în politică, am intrat în Caragiale. Nici n-aveam cum altfel. După 50 de ani de politică monocromă, nici n-am fi ştiut prea bine ce ne poate oferi diversitatea de idei şi o politică sănătoasă.
În schimb, îl ştim pe Caragiale; vedem lumea politică dinainte de 1946 prin prisma scrierilor sale, dar şi lumea politică de azi tot prin această prismă o vedem. Chiar şi comunismul, tot prin prisma deformată a lui Caragiale şi un pic de Tudor Muşatescu o vedem.
Prin promovarea excesivă în şcoli a lui Caragiale, efectul a fost pe dos: băgându-se în derizoriu, comunismul s-a sinucis, dar s-a şi răzbunat. Prin faptul că a lăsat să fie amănunţit predat în şcoli, comunismul s-a răzbunat pe toţi cei ce l-au trădat, crezând că pot construi capitalismul cu precepte şi bani adunaţi din sudoarea unui popor îndobitocit şi stors de vlagă; azi, politica e demonetizată. Degeaba am denominat moneda naţională şi am făcut leul greu; politica e tot aia: caricaturală şi demagogică, de exemplu.
Nu am ştiut pe unde să intrăm în politică şi am intrat pe unde am putut. Nu mai vorbesc cu ce oameni am intrat în politică. O altfel de politică trebuie s-o faci cu altfel de oameni. De unde să-i iei? Cum o dai, cum o-nvârteşti, oamenii tot ăia sunt. Ce puteau ei înţelege altceva decât faptul că politica e un instrument foarte bun pentru căpătuială? Dacă intri în tot felul de „comitete şi comiţii”, ai şansa să ciupeşti o finanţare de colo, una de dincolo şi comision în consecinţă. Mulţi s-au făcut „apropitari” şi şi-au tras vile, maşini şi conturi în străinătate. Cum timpul a trecut, au tras după ei şi rudele, că, de, politica se face cu oameni, nu cu arbori sau tractoare. Se face şi cu arbori sau tractoare, dar îţi trebuie oameni care să strângă grânele şi să doboare arborii, pentru a fi vândute în străinătate. Şi se face şi cu fabrici dezafectate, dacă tot a apucat primul premier postdecembrist să afirme că industria românească e un morman de fiare vechi.