La început ne-au unit ceva puncte comune, e foarte adevărat. Nu mă feresc să o spun. Oroarea de dezordine, nu în ultimul rând. Deşi format din oameni aflaţi la poli opuşi de tot, grupul nostru de reflecţie a fost animat de dorinţa sinceră de a revitaliza lumea ideilor, de a crea hibrizi care, odată sădiţi pe terenul arid – arid din cauza secetei politice prelungite – al acestei ţări cândva glorioase, să dea rod bogat. Praxa fără teorie nu poate fi decât o zidire fără fundament – aici am fost de acord cu toţii. Ştiam de asemenea că ceea ce nu este făcut universal cunoscut tuturor oamenilor nu este util nici unuia. Aşa că am scos şi o gazetă, pe frontispiciul căreia, cu litere albastre ca cerul, scria clar: „Frumos, bine, adevăr – acesta ne e crezul.” De două ori pe săptămână ne-am tot ciocnit cap în cap. Din izbiturile ideilor săreau scântei, ba chiar focuri de artificii. O vreme chiar am crezut în ele. Când îmi aduc aminte, mă cutremur. E normal oare să amesteci cele lămurite cu cele îndoielnice, cele sfinte cu cele lumeşti? Ce altceva poate plămădi excitaţia spiritului decât tâmpă închipuire? La început, stăteam în cerc, precum cavalerii mesei rotunde. Apoi am trecut în bănci, ca şcolerii. Fie! Dup-aia unul chel s-a vrut preşedinte. Păi, preşedinte ne trebuia nouă? Nu era ţara plină de şefi? C-o fi, c-o păţi, că ordine şi disciplină, că-i garoafă, că-i sulfină… s-a repezit spânul. Cocoşel fără creastă, nu te pune cu mine!, l-am potolit eu fără drept de apel. Şi apoi un pletos, cu două găinaţuri în loc de sprâncene, s-a vrut redactor-şef. Abia apăruse primul şi singurul număr al foii în care ne unisem democratic eforturile mai mult sau mai puţin intelectuale. Găinuşă, mută-ţi cuibul!, l-am somat eu de îndată. De ce oare sufletul omenesc, din firea sa nemuritor, pofteşte bucurii efemere? Naţiile Europei culte şi-au răzimat luminarea pe liberté, fraternité şi nu pe înălţări pe socluri. Se născuse un avorton. Grupul nostru rotund şi perfect, cum îi şade bine cercului, se procopsise cu fel şi fel de unghiuri, mici şi usturătoare, ca nişte bube dulci pe faţa unui copil promiţător. Convenisem să nu semnăm articolele din gazetă, tocmai pentru a ne păstra unitatea.