Într-un articol mai vechi – Au fost oare nebuni? – reluat în volumul Litere şi clipe, Ed. Bibliotheca, 2007, dl. Alexandru George, spirit liberal, nu democrat, cum se consideră cu graţia caracteristică stilului d-sale sprinţar, ajunge să scrie aşa la pag. 40: „Ideea egalitaristă este una nu justificată, nu generoasă, ci profund CRIMINALĂ, pentru că atacă şi contestă însăşi fiinţa umană în cea mai simplă şi profundă definiţie a ei.” Probabil că „ideea egalitaristă” e greşită. Dar cum se face că, totuşi, a prins cheag? Dacă societatea umană funcţiona perfect, de unde o fi ieşit? Oare nu cumva lipsa egalităţii generează tentaţia egalitarismului? Dl. Alexandru George nu spune. Însă, continuă avântat: „Inegalitatea este intrinsecă lui homo humanus, nu e o anomalie sau o perversiune recentă care ar trebui corectată sau suprimată: viaţa în societate creează diferenţierea…” Păi, dacă viaţa în societate creează diferenţierea, nu e oare posibil ca ideea inegalităţii să fie greşită, de nu chiar criminală, dat fiind că în faţa lui Dumnezeu toţi oamenii sunt egali? Sau Dumnezeu este o instanţă bună de folosit popeşte, pentru amăgirea prostimii? Iisus Hristos o fi fost ideolog criminal pentru că a propovăduit (n-a instaurat!) egalitatea tuturor acelora care cred în El? Pesemne că era aşa pentru fariseii şi „elitele” societăţii de-acum 2000 de ani, care vedeau în ideile lui Iisus ameninţarea privilegiilor şi a statutului lor de paznici (spirituali!) ai societăţii supuse banului, desfrâului, circului etc.
Ideea egalitaristă care îl loveşte pe dl. Alexandru George are o componentă materialistă, exploatată de incultura marxisto-comunistă în lupta aberantă şi, da, criminală! ce-a dus-o contra popoarelor în rândul cărora a penetrat. Acestei idei, publicistul îi opune direct iată ce: „Consecinţa imediată a libertăţii omului este inegalitatea şi garanţia ambelor e proprietatea prin care cetăţeanul îşi întemeiază securitatea şi independenţa, dar şi demnitatea”.