O ştire care în alte circumstanţe ar fi făcut vâlvă cu viteza luminii, fie trezind pasiuni adormite, fie răvăşind controverse ideologice, a trecut aproape neobservată. E vorba de hotărârea luată de Regele Mihai în legătură cu ordinea succesorală la Tronul patriei în caz de deces. E posibil ca elementul implauzibilităţii restaurării monarhice să fi generat generala lipsă de interes. În ultimii ani, românii au devenit tare practici. Vorbeşte-le de un câştig concret, cât de mic şi cât de ilegal, şi te vei bucura de atenţia lor mărită; dar încearcă să le spui ceva despre mântuirea sufletului ori propăşirea morală şi te vei trezi cu o mulţime de cefe întoarse, ironii agresive ori chiar riposte violente. Cândva, Casa Regală reprezenta pentru ei şi garanţia câştigului material, şi a celui spiritual. Cândva, multe erau altfel, inclusiv românii înşişi.
Forţa centrifugă a naţiunilor este temperată cu pelteaua simbolurilor comune. Secera şi ciocanul au prezervat timp de 70 de ani ghiveciul bolşevic în borcanul sovietic. Coroana britanică a reuşit să asigure supravieţuirea Imperiului insular. Berea şi fotbalul i-au făcut pe germani să se simtă mândri de ei secole de-a rândul. Şi tot aşa. Acum, poate că nu contează prea mult calitatea simbolurilor care ajută la consolidarea unităţii naţiunilor, pentru că ele sunt doar puncte de reper în ceea ce le priveşte pe gloate. Pentru orice savant american cu pretenţii, fast-food-ul, baseball-ul ori Coca-cola nu reprezintă, nu pot reprezenta decât nimicuri, deoarece geniile sunt, de regulă, solitare şi se raportează la noţiuni greu accesibile. Discuţia este purtată de dragul omului simplu, amator de spirit de turmă, mititei pe terasă şi hăhăit în valuri la glume porcoase. Problema e că acest tip de cetăţean ar trebui să fie interesat de opţiunile, posibilităţile lui de a se ridica din canalul în care l-au împins asperităţile istoriei şi-n care-l ţin forţat hoţii zilei.