În 1990 scriam la un ziar despre tot felul de chestiuni fierbinţi. N-aveam rubrică fixă, ci opinam ca tot publicistul „de atitudine”. Fix era colţul de pagină dedicat muzicii rock. Un cititor, supărat pe opţiunile mele civice, i-a scris directorului, acuzându-mă, între altele, de părerologie (cuvânt inventat de mine). Într-un fel, avea dreptate. Nimeni nu-i universal competent, nici un ziarist nu poate opina cu aplicaţie în domenii diferite fără doza de ridicol. Dar în ţara noastră se poate. Modelul genului – perfect, inegalabil – este şi va rămâne Ion Cristoiu. Respectivul răspunde unei necesităţi publice, altfel dispărea din peisaj şi nici nu se multiplica în atâtea exemplare. Televiziunile prosperă fiindcă se poate vorbi orice, dispută să fie! E acesta nivelul intelectual propriu naţiei? Cred că nu. Dar la show-urile mediocrilor (copii îmbogăţiţi ai unei media de culoare ocru) se uită şi lume inteligentă. Şi aproape toată îi detestă (a se vedea reacţiile indignate faţă de stupizeniile cu ştaif debitate agramat pe ton suficient), dar ce folos! În societatea românească, mimetică şi logoreică, tupeiştii cu puţină şcoală (+ echipă de producţie şi cască în ureche) ocupă locul celor tobă de carte, dar fără maleabilitate, fără meclă telegenică.
Forma de manifestare publică, incriminată de cititorul meu şi de intransigenţii sufocaţi de neputinţă, este rezumatul debil, pe măsura epocii noastre, al unei vechi stări de lucruri, numită cultură generală. Excepţiile, în persoana câtorva membri ai generaţiilor inter & postbelice, sunt pe cale de extincţie. H.-R. Patapievici dedică o elegie culturii generale, pe cât de avântată, pe atât de aplicată şi justă (vezi Idei în dialog, nr 20/octombrie 2007). N-aş putea scrie mai bine, nici nu vreau să aduc alte argumente în favoarea unui fel de a fi ce pare a sta la baza civilizaţiei occidentale. Lumea de azi a ajuns însă în punctul unde nu are nevoie de cultură în sine, necum de cultură generală. Ocupaţiile zilnice & silnice, specializarea strictă lasă loc doar loisir-ului, turismului all-inclusive, senzaţiei intermediate, semi-preparatului ce-ţi dă iluzia că faci bucătărie dacă-l încălzeşti la microunde.